Lenovo lansează noua ofertă de soluții de securitate ThinkShield Solutions, destinat protecției IMM-urilor și școlilor

Lenovo a lansat ThinkShield Solutions, o ofertă de securitate concepută să asigure protecția întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), a școlilor și a altor organizații cu resurse IT limitate care se confruntă cu riscuri semnificative de securitate, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - J, 05 iun. 2025, 18:54
Lenovo lansează noua ofertă de soluții de securitate ThinkShield Solutions, destinat protecției IMM-urilor și școlilor

Noua ofertă face parte din portofoliul Lenovo ThinkShield de soluții de securitate cibernetică de nivel enterprise. Infractorii cibernetici vizează IMM-urile, școlile și alte organizații mai mici, deoarece acestea au de cele mai multe ori un nivel de securitate mai puțin robust în comparație cu companiile mari și alte instituții.

Majoritatea atacurilor cibernetice raportate sunt îndreptate împotriva IMM-urilor, costurile medii per incident ridicându-se la aproximativ 255.000 de dolri [i]. Instituțiile de învățământ sunt, de asemenea, vizate din cauză că stochează datele cu caracter personal ale tinerilor. Se estimează că atacurile de tip ransomware îndreptate împotriva instituțiilor de învățământ, care au afectat peste 6,7 milioane de date personale din întreaga lume, au înregistrat costuri generate de nefuncționarea sistemelor de peste 53 de miliarde de dolari între 2018 și jumătatea lunii septembrie 2023 [ii].

Pe lângă faptul că sunt o posibilă țintă, IMM-urile și unitățile de învățământ sunt de cele mai multe ori nepregătite să se redreseze în urma unor atacuri informatice. Multe dintre ele nu dispun de cursuri de informare în materie de securitate, de structuri de evaluare a riscurilor sau de protocoale de securitate. Aceste organizații caută soluții prin intermediul cărora securitatea să devină mai simplă și mai eficientă.

„Chiar dacă IMM-urile și unitățile de învățământ sunt atacate frecvent, multe dintre ele au o percepție greșită, fie că sunt prea mici pentru a fi o țintă, fie că resursele lor sunt prea limitate pentru ca în bugetele lor să fie incluse soluții de securitate potrivite”, a declarat Nima Baiati, director executiv și director general Commercial Cybersecurity Solutions, Lenovo. „Cu ThinkShield Solutions, Lenovo a făcut echipă cu cei mai buni specialiști din industrie pentru a pune la dispoziția echipelor restrânse de IT și securitate o expertiză unică și servicii avansate de suport în domeniul securității cibernetice.”

 

Soluții ThinkShield pentru echipele IT de mici dimensiuni

Soluțiile ThinkShield asigură protecția activelor și contribuie la prevenirea breșelor de securitate costisitoare, a daunelor reputaționale cauzate de amenințările ransomware și malware, precum și la reducerea perioadelor de nefuncționare. Prin utilizarea metodei de securitate defense-in-depth pentru combaterea amenințărilor cibernetice pe mai multe niveluri, abordarea de securitate pe mai multe niveluri reduce suprafața de atac asupra unei ținte, în timp ce sistemul de protecție automată prin intermediul soluțiilor bazate pe AI îmbunătățește eficiența echipelor IT și de securitate. Soluțiile ThinkShield includ:

ThinkShield Extended Detection & Response (XDR) powered by SentinelOne. XDR este o soluție de securitate bazată pe inteligența artificială care consolidează și extinde nivelul de protecție, detecție, răspuns și remediere prin intermediul unor integrări continue la nivelul tuturor suprafețelor de atac – e-mailuri, rețele, servicii cloud și terminale. XDR automatizează, de asemenea, managementul amenințărilor și capacitatea de răspuns, reducând timpii de răspuns și riscul apariției unor breșe de securitate.

ThinkShield Data Defense Select powered by Cigent asigură protecția datelor pe tot parcursul ciclului lor de viață cu ajutorul unor sisteme de siguranță preventive integrate direct în dispozitivele de stocare securizate din PC-urile Lenovo și în fișierele existente. Data Defense protejează datele suplimentar prin intermediul criptării fișierelor și al sistemului de autentificare cu mai mulți factori (MFA) pentru a permite accesul la fișiere și la spațiul de stocare, protejând datele împotriva unor incidente la nivelul terminalelor și în orice context.

ThinkShield Hardware Defense powered by Sepio permite organizațiilor să obțină o vizibilitate mai bună și să simplifice controlul activelor hardware, contribuind la crearea unui catalog de active de încredere la nivel de rețea și puncte finale, până la periferice. Hardware Defense oferă, de asemenea, informații actualizate cu privire la vulnerabilitățile cunoscute ale echipamentelor, astfel încât echipele IT și de securitate, deja suprasolicitate, să le poată combate mai ușor.

 

Disponibilitate

Cu ajutorul ThinkShield Solutions, companiile și organizațiile de toate dimensiunile pot implementa mai ușor o serie de soluții de securitate inteligente, pe mai multe niveluri, care pot fi extinse la nivelul întregii organizații prin intermediul unui singur furnizor de încredere cu acoperire globală. ThinkShield Solutions este disponibil acum în anumite piețe la nivel global. Contactați un reprezentant de vânzări Lenovo sau un distribuitor și un reseller autorizat Lenovo pentru mai multe informații despre cum vă puteți proteja organizația.

 

[i] Microsoft – Small and medium business (SMB) cyberattacks are frequent and costly

[ii] Comparitech – Ransomware attacks on the education sector have cost the world economy over $53 billion in downtime alone

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...