Fără majorare a TVA, dar cu impozit progresiv, spune Sorin Grindeanu

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, la Curtea de Argeş, că dacă ar fi implementat impozitul progresiv nu ar mai fi nevoie de creşterea TVA.
AGERPRES - mie, 11 iun. 2025, 11:17
Fără majorare a TVA, dar cu impozit progresiv, spune Sorin Grindeanu

„Există nişte recomandări de la instituţiile financiare internaţionale, chiar şi de la Comisie (Comisia Europeană – n.r.), vă rog să vă uitaţi ce a spus FMI în urmă cu două sau trei zile, recomandarea FMI să avem impozit progresiv în România. Este o recomandare pe care o are şi Banca Mondială şi FMI şi Comisia Europeană. Eu înţeleg că trebuie să rămânem noi printre ultimele state… Sunt 27 de state în UE, doar patru au mai rămas cu acest tip de impozitare, pe care îl avem noi, România, Bulgaria, Ungaria şi Estonia. Restul, toate au acest impozit progresiv. Adică, de la o anumită cotă în sus, pentru venituri mari, de aceea nu vrem să ne atingem de veniturile mici, să existe o extra-impozitare. Asta este impozitarea progresivă. Nu pentru oameni cu venituri mici şi medii”, a precizat Grindeanu, scrie Agerpres.

El a adăugat că dacă ar fi implementată această măsură nu ar mai fi nevoie de creşterea TVA.

„Am putea să aplicăm de la 1 ianuarie, să spunem, de la un venit peste 12.000 de lei, impactul pe o aplicare de 20% impozit pe ce depăşeşte 12.000, ne aduce un venit în plus de cam 12 miliarde. E nevoie de un buffer de câteva luni pentru a putea să aplicăm acest impozit progresiv. Până la 1 ianuarie putem să discutăm de acea taxă de solidaritate, care, de fapt, e tot un impozit progresiv, tot pentru cei cu venituri mari şi foarte mari”, a mai spus Sorin Grindeanu.

Legat de aceste măsuri, el a adăugat că „sunt lucruri care mai devreme sau mai târziu le vom aplica”.

Liderul PSD a subliniat că nu este de acord cu tăieri de venituri pentru cei cu venituri mici şi medii.

„Nu o să fim de acord noi, ca partid, să tăiem veniturile pentru oamenii care au venituri mici şi mijlocii. PSD nu poate să facă lucrul acesta şi nu va face! Am văzut tot felul de proiecţii, daţi-mi voie să nu le comentez. Atunci când vom ajunge la un acord îl vom comunica. Subliniez, noi nu vom putea fi de acord, de exemplu, să punem CASS la pensiile mici sau mijlocii, să impozităm mai mult pe cei care au venituri mici sau mijlocii, să tăiem diverse lucruri care nu aduc un mare plus la buget”, a precizat Grindeanu.

El a adăugat că PSD nu susţine taxarea pe tranzacţiile bancare.

„Nu ştiu cine a venit cu propunerea”, a spus social-democratul.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri, o vizită pe şantierul secţiunii 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti şi a susţinut declaraţii de presă.

Te-ar mai putea interesa și
Un gigant american deschide o nouă fabrică în România
Un gigant american deschide o nouă fabrică în România
O nouă fabrică de componente electronice destinată sectorului energetic va fi deschisă în comuna Fărcaşa din județul Maramureș, anunţă Consiliul Judeţean (CJ) Maramureş....
UE vrea să ridice interdicţia asupra unor cipuri din China pe care le-a interzis în urmă cu câteva săptămâni
UE vrea să ridice interdicţia asupra unor cipuri din China pe care le-a interzis în urmă cu câteva săptămâni
Comisia Europeană va propune ridicarea, temporară, a sancţiunilor impuse unui important furnizor chinez de semiconductori, ...
Profitul Nuclearelectrica a crescut cu 73%, până la 890 de milioane de lei, în primul trimestru. Producția de energie a fost mai mică, prețul a fost mai mare
Profitul Nuclearelectrica a crescut cu 73%, până la 890 de milioane de lei, în primul trimestru. Producția de energie ...
Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a raportat pentru primele trei luni ale anului vânzări ...
Profitul net al Grupului Banca Transilvania a crescut cu 30% în T 1 2026, până la 1,14 miliarde de lei
Profitul net al Grupului Banca Transilvania a crescut cu 30% în T 1 2026, până la 1,14 miliarde de lei
Profitul net al Grupului Băncii Transilvania este de 1,14 miliarde lei, cu 30,1% peste nivelul din aceeași perioadă a ...