Prețurile de consum din SUA au crescut moderat în luna mai

Preţurile de consum în SUA au crescut moderat în mai, în linie cu estimările, dar probabil inflaţia va creşte în următoarele luni, taxele vamale anunţate de preşedintele Trump afectând costul mărfurilor importate, transmit AP şi Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 11 iun. 2025, 18:23
Prețurile de consum din SUA au crescut moderat în luna mai

De la o lună la alta, preţurile de consum au crescut cu 0,1%, după ce au crescut cu 0,2% în aprilie, potrivit datelor publicate miercuri de Biroul de Statistică de la Departamentul american al Muncii (BLS). Analiştii estimau un nivel al inflaţiei de 0,2%.

Indicele preţurilor de consum a înregistrat un avans de 2,4% în ritm anual în mai, după o creştere de 2,3% luna precedentă, în timp ce analiştii estimau un nivel al inflaţiei de 2,5%. De asemenea, inflaţia de bază, care exclude produsele volatile precum alimentele şi energia, a înregistrat o creştere de 2,8% în mai, după o expansiune similară luna precedentă.

Datele sugerează că inflaţia rămâne în continuare peste ţinta de 2% a Rezervei Federale a SUA (Fed), ceea ce face mai puţin probabilă o reducere a ratei dobânzii. În mod repetat preşedintele Donald Trump a cerut Fed să reducă dobânda.

Analiştii se aşteaptă ca la şedinţa de politică monetară din 18 iunie Fed să menţină dobânda în intervalul 4,25% – 4,50%, unde a rămas nemodificată din luna decembrie, după mai multe reduceri adoptate pe parcursul anului trecut. Oficialii Fed au anunţat că monitorizează impactul economic al taxelor vamale.

Săptămâna trecută, Biroul de Statistică de la Departamentul american al Muncii (BLS), care colectează şi analizează datele privind inflaţia, a anunţat că reduce cantitatea de date colectate pentru fiecare raport privind inflaţia. Economiştii şi-au exprimat îngrijorarea faţă de acest anunţ, deşi nu este clar cât de accentuate vor fi reducerile. Eu spun că orice reducere în colectarea datelor face datele mai volatile.

Te-ar mai putea interesa și
Șefa BCE Christine Lagarde spune că aşteptările inflaţioniste pe termen lung în zona euro rămân în linii mari ancorate, în ciuda crizei energiei provocată de războiul din Orientul Mijlociu
Șefa BCE Christine Lagarde spune că aşteptările inflaţioniste pe termen lung în zona euro rămân în linii mari ancorate, ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat vineri că aşteptările inflaţioniste pe termen lung în zona euro rămân în linii mari ancorate, chiar dacă criza energiei......
Proiectul CARMEN derulat de Delgaz Grid, Transelectrica și ESO Bulgaria primește o finanțare nerambursabilă de 104 milioane de euro
Proiectul CARMEN derulat de Delgaz Grid, Transelectrica și ESO Bulgaria primește o finanțare nerambursabilă de 104 milioane ...
Compania energetică Delgaz Grid, membră a grupului E.ON România, anunță că a semnat vineri, 22 mai 2026, contractul ...
Șeful CNAIR, replică la trei „atacuri succesive” ale USR: Răspunsul îl dau cifrele și instanța
Șeful CNAIR, replică la trei „atacuri succesive” ale USR: Răspunsul îl dau cifrele și instanța
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis ...
China și-a modificat sistemul de reședință permanentă și deschide astfel orașele muncitorilor migranți veniți din zonele rurale
China și-a modificat sistemul de reședință permanentă și deschide astfel orașele muncitorilor migranți veniți din ...
China a modificat vineri sistemul său de reşedinţă permanentă, numit "hukou", solicitând ca mai multe oraşe să abolească ...