Tesla, compania lui Elon Musk, dată în judecată de un grup de proprietari , afectați de faptul că au devenit simboluri ale extremei drepte

Un grup restrâns de proprietari de mașini Tesla din Franța a dat în judecată producătorul auto condus de Elon Musk, acuzând că vehiculele electrice fabricate de companie au devenit „simboluri ale extremei drepte” care le afectează reputația, a anunțat miercuri firma de avocatură care îi reprezintă pe șoferi, citată de Reuters și Hotnews.
Hotnews - J, 12 iun. 2025, 07:11
Tesla, compania lui Elon Musk, dată în judecată de un grup de proprietari , afectați de faptul că au devenit simboluri ale extremei drepte

Aceștia solicită rezilierea contractelor de leasing și recuperarea cheltuielilor legale la Tribunalul Comercial din Paris, invocând prejudiciul „direct și concret” cauzat de comportamentul public al lui Musk, după ce acesta și-a exprimat susținerea pentru candidatura lui Donald Trump la președinția SUA și pentru partidul german de extremă dreapta AfD.

Acțiunea are loc pe fondul prăbușirii vânzărilor Tesla pe piețele europene-cheie, inclusiv în Franța, Marea Britanie, Germania și Italia – în unele cazuri ca formă de protest față de activitățile politice ale lui Musk și în altele din cauza preferinței clienților pentru vehiculele electrice chinezești, care au prețuri mai competitive.

„Vehiculele Tesla au devenit simboluri politice puternice și sunt acum percepute ca adevărate totemuri ale extremei drepte, spre consternarea celor care le-au cumpărat exclusiv pentru inovația și caracterul lor ecologic”, au declarat avocații reclamanților într-un comunicat.

Tesla Europa nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii transmisă prin email de Reuters.

Șoferii Tesla amintesc de gestul controversat făcut de Musk la învestirea lui Trump

Casa de avocatură GKA a precizat că aproximativ 10 deținători de contracte de leasing Tesla s-au alăturat până acum procesului colectiv.

Musk a contribuit financiar la campania prezidențială a lui Trump și a fost în fruntea eforturilor acestuia de a reduce locurile de muncă federale și de a elimina ceea ce administrația considera cheltuieli publice inutile.

Implicarea lui Musk în așa-numitul Departament pentru Eficiență Guvernamentală (DOGE) l-a transformat într-un personaj controversat politic, alimentând proteste și acte de vandalism și chiar violență față de reprezentanțele Tesla din Statele Unite și Europa.

Comunicatul GKA face referire la un gest cu mâna al miliardarului în timpul ceremoniei de învestire a lui Trump pentru al doilea său mandat de președinte. Gestul, care a fost comparat cu salutul nazist, este menționat de avocații francezi ca exemplu al comportamentului dăunător al lui Musk. Musk a respins criticile privind acel gest.

Miliardarul a declarat miercuri că regretă unele dintre afirmațiile făcute pe platforma de socializare „X”, pe care o deține, în timpul unei dispute aprinse și foarte publice cu Trump, care a avut loc săptămâna trecută.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...