Realizarea planurilor privind energia nucleară a europenilor necesită investiții de 241 miliarde de euro

Realizarea planurilor statelor membre privind energia nucleară va necesita investiții semnificative, de aproximativ 241 de miliarde euro până în 2050, atât pentru prelungirea duratei de viață a reactoarelor existente, cât și pentru construirea de noi reactoare de mari dimensiuni, a estimat Comisia Europeană în cadrul celui de al optulea program nuclear ilustrativ (PINC) publicat vineri.
AGERPRES - vin, 13 iun. 2025, 14:32
Realizarea planurilor privind energia nucleară a europenilor necesită investiții de 241 miliarde de euro

Potrivit Executivului comunitar, sunt necesare investiții suplimentare pentru reactoarele modulare mici (SMR), reactoarele modulare avansate (AMR) și microreactoare și în fuziune pentru viitorul pe termen mai lung.

„Pentru a realiza cu adevărat tranziția către o energie curată, avem nevoie de toate soluțiile energetice cu emisii zero și cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Energia nucleară joacă un rol în construirea unui sistem energetic rezilient și mai curat”, a declarat comisarul pentru energie și locuințe, Dan Jorgensen.

Pentru unele țări din UE, energia nucleară este o componentă importantă a strategiilor de decarbonizare, competitivitate industrială și securitate a aprovizionării. Comisia estimează că, în 2040, peste 90% din energia electrică din UE va fi produsă din surse decarbonizate, în principal din surse regenerabile, completate de energie nucleară. Se preconizează că, în întreaga UE, capacitatea nucleară instalată va crește de la 98 GWe în 2025 la 109 GWe până în 2050. În mod esențial, sunt necesare soluții energetice cu emisii zero și cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru decarbonizarea sistemului energetic al UE.

Prin urmare, este important să se mențină poziția de lider industrial a UE în acest sector. Acest program nuclear cu caracter informativ va contribui la orientarea acțiunilor statelor membre către domeniile prioritare.

Asigurarea celor mai înalte standarde de siguranță, securitate și garanții nucleare, precum și gestionarea sigură și responsabilă a deșeurilor radioactive vor rămâne o prioritate absolută pentru UE. Sunt necesare mai multe eforturi în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii pentru depozitarea definitivă a deșeurilor radioactive și a combustibilului nuclear uzat, alături de dezafectarea eficace și eficiența din punctul de vedere al costurilor.

Cooperarea dintre autoritățile naționale de reglementare va contribui la accelerarea procesului de acordare a licențelor, în timp ce colaborarea internațională cu parteneri de încredere va asigura o aprovizionare stabilă și diversificată cu combustibil și va evita dependențele.

Perfecționarea forței de muncă existente, angajarea de noi talente și sprijinirea întreprinderilor nou-înființate vor stimula inovarea. Comercializarea și introducerea pe piață a tehnologiilor nucleare de vârf, inclusiv a reactoarelor modulare mici (SMR), a reactoarelor modulare avansate (AMR), a microreactoarelor și a fuziunii pe termen lung, vor fi, de asemenea, esențiale pentru viitorul sectorului în Europa și în afara acesteia.

Comisia va publica versiunea finală a PINC după primirea avizului Comitetului Economic și Social European. De asemenea, acesta va fi discutat cu statele membre în cadrul Consiliului Energie din 16 iunie 2025 de la Luxemburg.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Legea salarizării bugetarilor, ultima variantă. Ce spune ministrul Pîslaru
Legea salarizării bugetarilor, ultima variantă. Ce spune ministrul Pîslaru
Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, afirmă, joi seară, că a urmărit trei principii esenţiale în elaborarea Legii salarizării, inclusiv un mecanism clar de control, care să......
Alegeri anticipate în Serbia, peste două luni
Alegeri anticipate în Serbia, peste două luni
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a anunţat joi că alegerile legislative anticipate ar urma să aibă loc în octombrie, ...
Cântăreţul Mario Fresh are afaceri cumulate de 853.000 lei la cele două firme cu profil muzical, sub nivelul din 2024. A treia firma a crescut masiv într-un an
Cântăreţul Mario Fresh are afaceri cumulate de 853.000 lei la cele două firme cu profil muzical, sub nivelul din 2024. ...
Cântăreţul Mario Gălăţanu (27 de ani), alias Mario Fresh, deţine integral două firme cu profil muzical (activităţi ...
BMW reevaluează gama: ce modele ar putea dispărea în era Neue Klasse
BMW reevaluează gama: ce modele ar putea dispărea în era Neue Klasse
BMW își reevaluează portofoliul de produse în cadrul unui program mai amplu de reducere a costurilor și de standardizare ...