Tradiţii de Ajun şi Crăciun: fetele îşi află ursitul iar gospodinele pregătesc 12 feluri de mâncare

Toate aceste obiceiuri au la bază anumite realităţi şi motivaţii spirituale. De-a lungul anilor, aceste obiceiuri s-au pierdut în mare parte, însă sunt zone unde tradiţia este respectată aşa cum a fost lăsată din moşi-strămoşi.
Economica.net - vin, 23 dec. 2011, 18:37

Se spune că în Ajunul de Crăciun, oamenii trebuie să-şi ia de la vecini tot ce-au dat cu împrumut, asta pentru a avea toată avuţia în gospodărie. Femeile pun un ban de metal şi o nucă în apa de spălat, spre a fi în anul ce vine mai frumoase şi bogate.

Tot în Ajun, gospodarii pun mâna pe toate uneltele din curte, ca să le poată folosi cu spor în anul următor. În plus, se pune o potcoavă într-o căldare cu apă. Stăpânul casei bea primul, apoi o dă vitelor, ca să fie tari ca fierul.

Gospodinele pregătesc 12 feluri de mâncare în amintirea „Cinei cea de taină“ – Iisus şi 12 apostoli, iar gospodarii stau la masă cu picioarele pe topor, ca să fie tari ca fierul în anul care vine.

În Ajun, de Crăciun se curăţă hornul, iar funinginea e pusă la rădăcina pomilor pentru rod bogat. Masa pusă în Ajun rămâne întinsă toată noaptea, timp în care focul trebuie să ardă în sobă.

Există o tradiţie şi pentru fetele nemăritate. Ca să-şi viseze ursitul, fata va posti toată ziua de Ajun, iar prima îmbucătură de seară s-o pună la brâu. Seara la culcare, fetele întind brâul pe jos şi fac trei mătănii peste el. Aşa îşi vor afla ursitul.

Oamenii au conturat în preajma Naşterii Domnului numeroase tradiţii

Apropierea Sărbătorii Naşterii Domnului este un nou prilej pentru gospodine de a-şi primeni şi împodobi casele, de a agăţa de grindă sau de streaşină crenguţe de busuioc, levănţică sau mentă ca să poarte noroc celor din casă, dar şi ca să parfumeze aerul încăperilor sau să alunge moliile.

De Crăciun, pâinea se aşează pe masă pentru a avea un an plin de belşug. Tradiţia mai spune că dacă primul om intrat în casă de Crăciun este bărbat înseamnă bunăstare în anul viitor.

În Ardeal, sărbătorile de Crăciun începeau de la Sf. Nicolae (6 decembrie), când fetele se adunau în grup, încă din seara de 5 decembrie, şi frământau plăcintele care vor fi unse cu ou, pentru a doua zi. Doar la 9 fix seara, niciun minut mai devreme sau mai târziu, năvăleau flăcăii şi se încingea petrecerea, cu glume şi lapte parfumat.

Te-ar mai putea interesa și
Momente de groază la metrou. O persoană s-a sinucis în stația Unirii
Momente de groază la metrou. O persoană s-a sinucis în stația Unirii
O persoană a murit, astăzi, în stația de metrou Unirii, după ce s-a aruncat în fața trenului. Incidentul a avut loc pe firul 2 de circulație....
UE afirmă că va reacţiona „ferm” la orice încălcare de către Statele Unite a acordului lor comercial
UE afirmă că va reacţiona „ferm” la orice încălcare de către Statele Unite a acordului lor comercial
Uniunea Europeană va reacţiona "ferm" la orice încălcare de către Statele Unite a acordului lor comercial încheiat ...
Zelenski cere Uniunii Europene un „plan B” pentru a finanţa #Ucraina, în faţa veto-ului opus de Orban
Zelenski cere Uniunii Europene un „plan B” pentru a finanţa #Ucraina, în faţa veto-ului opus de Orban
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Uniunii Europene să elaboreze un "plan B" pentru a finanţa Ucraina, ...
Armata americană „nu este pregătită” să escorteze petrolierele prin Strâmtoarea Ormuz
Armata americană „nu este pregătită” să escorteze petrolierele prin Strâmtoarea Ormuz
Secretarul american pentru Energie, Chris Wright, a declarat joi că armata "nu este pregătită" în acest moment să escorteze ...