CNAIR: Lucrările de pe lotul 1 al AO Nord se află într-un stadiu avansat, cei doi constructori din asocierea româno-italiană operând pe sectoare distincte (Video)

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) susţine, într-o postare pe Facebook, că lucrările pe lotul 1 al A0 Nord se află într-un stadiu avansat, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 14 iun. 2025, 15:02
CNAIR: Lucrările de pe lotul 1 al AO Nord se află într-un stadiu avansat, cei doi constructori din asocierea româno-italiană operând pe sectoare distincte (Video)

Astfel, pe acest lot, în lungime de 17,5 km, cei doi antreprenori din asocierea româno-italiană desfăşoară activităţi pe sectoare distincte.

Constructorul român (Retter Management) se ocupă de construcţia sectorului de 8 km cuprins între km 12+120 şi km 20+000 (Buftea DN1A – Corbeanca DN1), unde execută următoarele lucrări: decapare pământ vegetal; stabilizare teren fundare; umplutură terasament; podeţe casetate şi tubulare; parcare de scurtă durată (km 14+500).

În paralel, constructorul lucrează la: descărcarea siturilor arheologice (km 18+303 şi km 13+900) şi la eliberarea amplasamentului de utilităţi în diverse puncte ale şantierului; pasajul peste CF101 (Bucureşti – Piteşti), cu o lungime de 733 m; pasajul peste râul Colentina, CF 300 (Bucureşti – Ploieşti) şi CF Mogoşoaia – Buftea, cu o lungime totală de 650 m; noduri rutiere la intersecţiile cu DN7 şi DN1A; poduri pe autostradă peste râul Dâmboviţa (km 2+999) şi peste râul Bâldana (km 4+024).

Antreprenorul român are mobilizate în şantier aproape 200 de utilaje.

Constructorul italian (Pizzarotti) lucrează pe sectorul cuprins între km 2+500 şi km 12 + 120, unde desfăşoară următoarele activităţi: relocare utilităţi; decopertă strat vegetal şi stabilizare teren fundare în zona nodului rutier cu DN1A; decopertă şi stabilizare teren fundare între km 2+500 şi km 8+000.

CNAIR precizează că traseul Lotului 1 Nord se desfăşoară între A1 şi DN1, pe teritoriul judeţului Ilfov (pe raza localităţilor Dragomireşti-Vale, Buftea, Mogoşoaia, Corbeanca) şi pe teritoriul judeţului Giurgiu (pe raza localităţilor Joiţa şi Săbăreni).

Autostrada A0, aflată în construcţie, planificată ca centură a Bucureştiului, va avea o lungime totală de 100 km şi se va conecta cu autostrăzile existente: A1, A2 şi A3.

Te-ar mai putea interesa și
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de dăunare cere combinarea măsurilor de combatere privind măsuri agrotehnice......
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 2,5 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, cu 26,8% ...
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
În urma intrării în insolvență a fostului dealer Kia și Isuzu din Arad, firma LUK MOTORS ROM AUTO S.R.L., clienții ...