Teheranul anunță că încă trei oameni de știință iranieni din domeniul nuclear au fost uciși de Israel, ajungându-se astfel la cifra de nouă experți atomici eliminați în urma atacurilor de ieri și azi

Iranul a anunţat sâmbătă moartea altor trei oameni de ştiinţă din domeniul nuclear în atacurile israeliene, ceea ce ridică numărul experţilor din programul atomic iranian ucişi în ultimele zile la nouă, informează EFE şi AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 14 iun. 2025, 17:05
Teheranul anunță că încă trei oameni de știință iranieni din domeniul nuclear au fost uciși de Israel, ajungându-se astfel la cifra de nouă experți atomici eliminați în urma atacurilor de ieri și azi

„Ali Bakaei Karimi, Mansour Asgari, Saeed Borji, trei oameni de ştiinţă în domeniul nuclear, au fost ucişi în atacurile teroriste ale regimului sionist”, a raportat agenţia Tasnim.

Cu aceste trei persoane, numărul oamenilor de ştiinţă iranieni ucişi în atacurile pe care Israelul le-a început vineri dimineaţa şi pe care le continuă de atunci a ajuns la nouă.

Armata israeliană a raportat că a atacat cel puţin 150 de obiective de pe teritoriul Iranului, printre care instalaţiile de îmbogăţire a uraniului de la Fordow şi Natanz, aeroportul naţional Mehrabad şi mai multe baze militare. Până acum, autorităţile iraniene au raportat oficial 78 de morţi şi 320 de răniţi, la care s-ar adăuga încă 60 de persoane ucise într-un atac împotriva unui clădiri din Teheran, conform mass-media iraniene.

Printre decedaţi se numără cel puţin opt oficiali de rang înalt din armata iraniană, printre care şeful Statului Major al forţelor armate, generalul Mohamad Hosein Baqeri, comandantul-şef al Gardienilor Revoluţiei, Hossein Salami, şi şeful Forţei aerospaţiale a Gardienilor, generalul Amir Ali Hajizadeh.

Iranul a răspuns vineri seară cu cel puţin trei atacuri cu rachete împotriva Tel Avivului, care au provocat trei morţi şi aproximativ 38 de răniţi, conform presei din Israel.

„Eliminarea lor reprezintă o lovitură puternică pentru capacitatea regimului iranian de a obţine arme de distrugere în masă”, a afirmat sâmbătă armata israeliană despre eliminarea oamenilor de ştiinţă iranieni, adăugând că loviturile aeriene de vineri asupra Iranului au fost efectuate pe baza unor „informaţii precise, colectate de conducerea serviciilor de informaţii” militare.

Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat vineri că a „ordonat eliminarea programului nuclear iranian acum şase luni”, adăugând că atacul masiv al Israelului asupra Iranului, prevăzut iniţial pentru sfârşitul lunii aprilie, a fost lansat mai târziu decât era planificat „din diverse motive”.

Te-ar mai putea interesa și
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Rusia este gata de negocieri cu Kievul dar nu şi pentru un armistiţiu simultan în războiul său cu Ucraina, a declarat ministrul rus de externe la New Delhi, potrivit agenţiei ruse de ştiri......
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai lung tunel
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai ...
Peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului a fost finalizată pe secțiunea 3 a autostrăzii Sibiu – Pitești, ...
Gigantul spaniol Inditex se extinde în Statele Unite. Magazine Zara vor fi deschise în Denver, Phoenix şi Pittsburgh
Gigantul spaniol Inditex se extinde în Statele Unite. Magazine Zara vor fi deschise în Denver, Phoenix şi Pittsburgh
Inditex, cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din lume, investeşte în Statele Unite, o piaţă cheie în plină expansiune, ...
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost ...