Germanii consumă cu prudență și pun bani de o parte pentru vacanțe

Unii economisesc pentru a-și cumpăra o casă sau o mașină, alții pun bani deoparte pentru pensie sau pentru a achiziționa un obiect de consum mai mare, cum ar fi un sistem home cinema. Pentru locuitorii din Germania, economisirea pentru o vacanță este prioritatea principală, transmite luni agenția DPA, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 16 iun. 2025, 10:09
Germanii consumă cu prudență și pun bani de o parte pentru vacanțe

Un studiu realizat de portalul pentru compararea prețurilor Idealo, pus la dispoziția DPA în avans, a indicat că 42% dintre germani economisesc bani pentru a putea călători, mult mai mult decât pentru orice altceva.

De asemenea, potrivit sondajului, consumatorii germani economisesc frecvent pentru a-și spori rezervele financiare (39%), pentru pensionare (32%) sau pentru achiziții mai importante, cum ar fi televizoare sau biciclete (28%).

Unul din șase consumatori germani declară că ar dori să pună bani deoparte, însă nu poate face acest lucru. Aproape două treimi se tem că nu vor putea face față cheltuielilor cu banii de care dispun. În ultimul an, 42% au fost nevoiți să apeleze la economiile lor.

Pentru acest studiu, aproximativ 2.000 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 64 de ani care fac cumpărături online au fost intervievate în luna mai de compania de cercetare de piață Kantar în cadrul unui sondaj reprezentativ.

În contextul unei perioade marcate de creșterea prețurilor, mulți consumatori din Germania continuă să nu se hazardeze la cheltuieli. Ei reduc cel mai adesea cheltuielile pentru îmbrăcăminte și accesorii, precum și vizitele la restaurante și cafenele, conform sondajului. Jumătate dintre respondenți au declarat că au redus cheltuielile în acest sens.

De asemenea, mulți renunță și la alte bunuri de consum, menționând frecvent articolele pentru hobbyuri și petrecerea timpului liber, cum ar fi rachete de tenis sau saltele de yoga (41%) și electronice (40%).

Industria ospitalității se confruntă cu vremuri grele, mulți germani economisind și consumând cu prudență.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai lung tunel
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai ...
Peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului a fost finalizată pe secțiunea 3 a autostrăzii Sibiu – Pitești, informeaza sambata DRDP Craiova....
Gigantul spaniol Inditex se extinde în Statele Unite. Magazine Zara vor fi deschise în Denver, Phoenix şi Pittsburgh
Gigantul spaniol Inditex se extinde în Statele Unite. Magazine Zara vor fi deschise în Denver, Phoenix şi Pittsburgh
Inditex, cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din lume, investeşte în Statele Unite, o piaţă cheie în plină expansiune, ...
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost ...
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...