Ion Iliescu are cancer la plămâni

„Afecțiunea pulmonară de care suferă pacientul este de natură oncologică”, a anunțat Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical, transmis luni. Potrivit instituției, Ion Iliescu a suferit astăzi o operație sub anestezie generală, potrivit Hotnews.
Hotnews - lun, 16 iun. 2025, 12:38
Ion Iliescu are cancer la plămâni

În comunicat, spitalul a anunțat, în termeni medicali, că Ion Iliescu are cancer la plămâni.

„În urma evaluărilor de specialitate, imagistice și histopatologice, efectuate până la acest moment, comisia medicală multidisciplinară a stabilit fără dubiu că afecțiunea pulmonară de care suferă pacientul este de natură oncologică”, a transmis spitalul, unde Ion Iliescu este internat de marți, 10 iunie.

Fostul președinte, în vârstă de 95 de ani, a fost supus, luni dimineață, unei intervenții chirurgicale, care a decurs fără incidente, precizează instituția medicală.

„În cursul acestei dimineți, sub anestezie generală, a beneficiat de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare. Intervenția a decurs fără incidente. Starea generală rămâne staționară”, mai precizează medicii.

Ion Iliescu rămâne internat pe terapie intensivă pentru a primi îngrijiri medicale.

Fostul președinte al României făcea controale periodice la Spitalul Elias. În aprilie 2019, Ion Iliescu a fost operat de medicii de la Institutul ”C.C. Iliescu”, diagnosticul său fiind pericardită lichidiană – tamponadă cardiacă.

În ultimii ani, Ion Iliescu nu a mai avut apariţii publice, el transmiţând însă mesaje pe blogul său. Ultimul astfel de mesaj a fost cel din 19 mai, în care l-a felicitat pe Nicuşor Dan pentru alegerea ca preşedinte.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de dăunare cere combinarea măsurilor de combatere privind măsuri agrotehnice......
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 2,5 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, cu 26,8% ...
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
În urma intrării în insolvență a fostului dealer Kia și Isuzu din Arad, firma LUK MOTORS ROM AUTO S.R.L., clienții ...