Costul orar cu forța de muncă a crescut cu 3,4% în UE în primul trimestru

Costul orar al forței de muncă a crescut cu 3,4% în UE și cu 4,1% în zona euro, în primul trimestru din 2025, comparativ cu perioada similară din 2024, arată datele publicate luni de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).
AGERPRES - lun, 16 iun. 2025, 13:35
Costul orar cu forța de muncă a crescut cu 3,4% în UE în primul trimestru

În perioada ianuarie-martie 2025, comparativ cu primul trimestru din 2024, cel mai semnificativ avans anual a fost raportat în România (16,1%), Croația (13,5%), Bulgaria (13%) și Slovenia (11,9%), în timp ce alte două state membre UE au raportat creșteri de peste 10%: Polonia (11,2%) și Ungaria (10,2%). Cele mai reduse creșteri au fost în Malta (1,6%) și Franța (1,9%).

Costul orar cu mâna de lucru cuprinde costurile cu salariile și costurile non-salariale, precum contribuțiile sociale plătite de angajatori. La nivelul Uniunii Europene, costurile salariale au înregistrat o creștere anuală de 4,2% în primul trimestru din 2025, iar costurile non-salariale un avans anual de 3,8%.

În primul trimestru din 2025, avansul costurilor cu forța de muncă în România a fost generat de creșterea cu 16,8% a costului orar al forței de muncă în domeniul business, în timp ce în domeniul non-business s-a înregistrat un avans de 14%.

Pe sectoare ale economiei, în România costul orar cu forța de muncă a crescut cu 20,4% în construcții, cu 15,6% în servicii și cu 17,8% în industrie. În UE, costul orar cu forța de muncă a crescut cu 5,2% în construcții, cu 4,7% în servicii și cu 3,3% în industrie.

Te-ar mai putea interesa și
Cea mai mare economie a UE rămâne pe plus, dar la limită – date PIB Germania
Cea mai mare economie a UE rămâne pe plus, dar la limită – date PIB Germania
Germania, cea mai mare economie a Europei, a înregistrat o uşoară creştere în primul trimestru al acestui an, conform cifrelor publicate vineri, deşi autorităţile de la Berlin se aşteaptă......
Ce spune Bolojan despre reducerea prognozei de creştere economică din partea Comisiei Europene
Ce spune Bolojan despre reducerea prognozei de creştere economică din partea Comisiei Europene
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că reducerea prognozei de creştere economică a României de către ...
Miliardele din SAFE împing industria de apărare. Apare un nou patronat, condus de grupul care a refăcut pentru americani bazele Kogălniceanu și Câmpia Turzii
Miliardele din SAFE împing industria de apărare. Apare un nou patronat, condus de grupul care a refăcut pentru americani ...
Cele aproape 17 miliarde de euro pe care România le va primi de la Uniunea Europeană în cadrul programului SAFE dinamizează ...
Autobuzul înlocuiește iar trenul spre Aeroportul Otopeni în perioada 26 – 29 mai
Autobuzul înlocuiește iar trenul spre Aeroportul Otopeni în perioada 26 – 29 mai
Linia de autobuz 780 va funcționa în perioada 26 - 29 mai 2026, între orele 09:30-16:00, asigurând legătura între Gara ...