Ferrari va amâna până în 2028 planurile de construcție pentru al doilea model complet electric

Producătorul auto italian Ferrari va amâna cel puțin până în 2028 planurile pentru al doilea vehicul complet electric (EV), prevăzute inițial în 2026, din cauza cererii reduse pentru modele EV de lux de înaltă performanță, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, scrie Agerpres.
AGERPRES - mie, 18 iun. 2025, 09:29
Ferrari va amâna până în 2028 planurile de construcție pentru al doilea model complet electric

Celebru pentru motoarele zgomotoase pe benzină, Ferrari a vândut și modele hibride din 2019, iar primul său model EV ar urma să fie prezentat anul acesta în octombrie, într-un proces în trei etape, culminând cu premiera mondială în primăvara lui 2026. Primele livrări către clienți sunt așteptate în octombrie 2026.

Pe lângă lipsa zgomotului care se observă la o mașină sport electrică, producătorii auto sunt afectați de faptul că bateriile pentru vehiculele electrice sunt prea grele și nu au puterea pe care o dau motoarele pe bază de combustibili fosili.

Planurile interne ale Ferrari prevedeau un al doilea model EV până la finalul lui 2026. Dar acum nu este așteptat până în 2028, susțin sursele, pe fondul cererii aproape inexistente pentru mașini sport electrice.

Interesul scăzut de pe piață va da timp Ferrari să dezvolte în cadrul companiei tehnologia pentru al doilea vehicul complet electric, deși cererea slabă rămâne principalul motiv al amânării, au precizat sursele.

Reprezentanții Ferrari nu au dorit să facă comentarii.

Și alți producători de mașini sport și-au amânat sau redus ambițiile electrice, din cauza interesului scăzut al consumatorilor. În decembrie, Lamborghini, o divizie a Volkswagen și rivalul italian al Ferrari, anunța că va lansa primul său model electric în 2029, în loc de 2028, iar grupul german Porsche și-a redus planurile privind EV, pe fondul vânzărilor reduse ale SUV-ului electric Macan și ale modelului Taycan.

În acest an Maserati, marca de lux a Stellantis, a anulat planurile pentru o versiune electrică a mașinii sale sport MC20.

Planurile pentru al doilea vehicul electric Ferrari au fost amânate de două ori de compania cu sediul în Maranello, Italia. Inițial a existat o amânare de un an dar acum modelul va fi lansat în 2028 cel mai devreme, susțin alte surse.

Primul model electric al Ferrari, al cărui co-designer este Jony Ive (fost director la Apple), va costa peste 500.000 dolari, anunțase anul trecut Reuters.

Anul trecut, Ferrari a realizat un profit net de 1,53 miliarde euro și venituri de 6,7 miliarde euro, în creștere cu 21%, respectiv 12% comparativ cu 2023.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Alegeri anticipate în Serbia, peste două luni
Alegeri anticipate în Serbia, peste două luni
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a anunţat joi că alegerile legislative anticipate ar urma să aibă loc în octombrie, menţionând două date posibile şi dând astfel dreptate......
Cântăreţul Mario Fresh are afaceri cumulate de 853.000 lei la cele două firme cu profil muzical, sub nivelul din 2024. A treia firma a crescut masiv într-un an
Cântăreţul Mario Fresh are afaceri cumulate de 853.000 lei la cele două firme cu profil muzical, sub nivelul din 2024. ...
Cântăreţul Mario Gălăţanu (27 de ani), alias Mario Fresh, deţine integral două firme cu profil muzical (activităţi ...
BMW reevaluează gama: ce modele ar putea dispărea în era Neue Klasse
BMW reevaluează gama: ce modele ar putea dispărea în era Neue Klasse
BMW își reevaluează portofoliul de produse în cadrul unui program mai amplu de reducere a costurilor și de standardizare ...
Ce noutăți aduce Apple la iPhone 18 Pro și iPhone 18 Pro Max. Lansarea are loc în septembrie
Ce noutăți aduce Apple la iPhone 18 Pro și iPhone 18 Pro Max. Lansarea are loc în septembrie
Noua generație de telefoane de la Apple va fi lansată în luna septembrie, iar mai multe detalii despre ce specificații ...