Schimburile comerciale româno-germane au scăzut cu 6,1% în primul trimestru față de anul trecut, potrivit AHK România

Volumul schimburilor comerciale dintre România și Germania a scăzut cu 6,1%, în primul trimestru din 2025, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, până la valoarea de 10,36 miliarde de euro, arată datele publicate, joi, de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), citată de Agerpres.
AGERPRES - J, 19 iun. 2025, 14:22
Schimburile comerciale româno-germane au scăzut cu 6,1% în primul trimestru față de anul trecut, potrivit AHK România

Potrivit unui comunicat de presă al AHK România, exporturile Germaniei către România s-au diminuat cu 1,2%, la peste 5,68 miliarde de euro, în timp ce importurile din România s-au redus cu 11,4% și au ajuns la un volum de 4,68 miliarde de euro.

„Declinul importurilor germane din România (deci al exporturilor românești) se datorează în primul rând dinamicii economice slabe din Germania și situației economice tensionate din întreaga Europă. Tocmai în acest context provocator devine din nou evident faptul că România, ca locație de afaceri, trebuie să se concentreze și mai mult pe îmbunătățirea competitivității sale. Un cadru fiscal stabil și favorabil mediului de afaceri este un factor esențial în acest sens. În acest context, măsurile de politică fiscală aflate în prezent în discuție capătă o importanță deosebită. Rămâne de sperat că interesele sectorului privat vor fi luate în considerare. Pe termen mediu, este esențial să se iasă din dezechilibrul fiscal actual, în special printr-o creștere economică sustenabilă. Pe termen scurt însă – din perspectiva comunității noastre de business – sunt necesare cu prioritate măsuri de consolidare bugetară din perspectiva cheltuielilor, precum și o reducere semnificativă a birocrației, pentru a întări credibilitatea statului și a crea baza pentru o dezvoltare bugetară sustenabilă”, a afirmat, în comunicatul citat, directorul general al AHK România, Sebastian Metz.

AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane. Înființată în 2002, organizația numără peste 680 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe.

De la 1 ianuarie 2020, în cadrul AHK România funcționează și Centrul de competență pentru Republica Moldova.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...