121 de români din zona de conflict din Orientul Apropiat au fost evacuați în România

121 de cetăţeni români care se aflau în zona de conflict armat din Orientul Apropiat şi membri de familie ai acestora au ajuns vineri dimineață în România, pe fondul conflictului dintre Israel și Iran, fiind repatriaţi la cerere de către Guvernul României, anunță Executivul într-un comunicat, în Hotnews.
Hotnews - vin, 20 iun. 2025, 09:27
121 de români din zona de conflict din Orientul Apropiat au fost evacuați în România

Potrivit Guvernului, printr-un efort concertat al mai multor instituţii de stat coordonat la nivelul Guvernului au fost evacuate din zona de conflict militar 158 de persoane, cetăţeni români şi membri ai familiilor acestora, care au cerut sprijin autorităţilor române.

„121 persoane au ajuns deja în această dimineața la București, iar alte 37 se află în siguranță în drum spre țară și urmează să sosească în România în următoarele ore”, se arată în comunicatul Guvernului.

Evacuarea s-a făcut cu aeronave militare puse la dispoziție de către Ministerul Apărării Naționale, care au aterizat „într-o țară limitrofă zonei de conflict armat, în deplină siguranță, pentru a îmbarca cetățenii români”, precizează Executivul.

Potrivit sursei citate, în prealabil, românii au fost transferaţi din zona de conflict armat cu autobuze pe rute sigure, prin demersurile personalului diplomatic din regiunea respectivă, după ce au comunicat cu cetăţenii din zona de conflict care şi-au manifestat dorinţa de fi repatriaţi.

„Au fost luate, de asemenea, conform legilor în vigoare, măsuri de protecție a siguranței naționale prin verificarea tuturor persoanelor evacuate la intrarea pe teritoriul național. Evacuarea și repatrierea au fost efectuate exclusiv pe baza resurselor financiare ale statului român”, a mai transmis Guvernul.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...