Bolojan: Foarte probabil, mâine se va semna protocolul coaliţiei

Preşedintele interimar al PNL, premierul desemnat Ilie Bolojan, a anunţat că protocolul coaliţiei de guvernare va fi semnat cel mai probabil luni.
AGERPRES - D, 22 iun. 2025, 16:56
Bolojan: Foarte probabil, mâine se va semna protocolul coaliţiei

„Suntem în situaţia în care, în urma discuţiilor pe care le-am avut în această perioadă, avem o formă acceptată de protocol de coaliţie, ceea ce înseamnă că sunt îndeplinite condiţiile pentru a presupune că la începutul săptămânii viitoare, cel mai probabil luni, am putea avea o majoritate parlamentară formată din patru partide plus parlamentarii minorităţilor naţionale care să susţină formarea şi votarea unui nou Guvern. Acest protocol a fost aprobat astăzi şi de către PNL. Prin urmare, aşa cum am declarat de la început, PNL este conştient de responsabilitatea sa şi de necesitatea de a forma cât mai repede un Guvern care să treacă cât mai repede posibil la corectarea deficitelor bugetare, la luarea măsurilor de stabilizare a finanţelor ţării, la reforma statului şi la prioritizarea proiectelor de investiţii. (…) În această seară urmează să se parcurgă încă o dată toate documentele care ţin de cele patru partide şi grupul minorităţilor, care vor urma să semneze acest protocol. Foarte probabil, mâine se va semna protocolul. Odată cu toate elementele clarificate, voi face declaraţii la semnarea acestui protocol”, a spus Bolojan, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, care a avut loc la Palatul Parlamentului.

El a precizat că şi în ceea ce priveşte programul de guvernare şi principalele direcţii care vor fi susţinute, miniştrii propuşi vor fi audiaţi, luni, în comisiile de specialitate, iar la final va prezenta aceste direcţii şi măsurile pe care le va adopta viitorul Guvern.

„Şi acest document este aproape în totalitate finalizat. El presupune câteva direcţii importante, care ţin de urgenţele pe care le avem în primul rând, şi pe acestea se va concentra efortul guvernamental, cel de a pune ordine în finanţele publice din toate punctele de vedere, reducerea cheltuielilor inutile, eliminarea privilegiilor, descentralizare, debirocratizare, digitalizare, reforma statului per ansamblu. O a doua direcţie importantă este aceea de a asigura prioritizarea investiţiilor prin clarificarea aspectelor care ţin de fondurile europene, atât pe ceea ce înseamnă Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cât şi pe fondurile de coeziune, prin renegocierea acestor documente, prin îndeplinirea jaloanelor, prin urgentarea absorbţiei de fonduri europene, în aşa fel încât să asigurăm investiţii pentru perioada următoare care să genereze creştere economică. O a treia direcţie importantă este cea de a adopta măsuri de bună guvernare în toate domeniile, care ţin de responsabilitate, de exercitarea serviciului public cu dedicare în folosul cetăţenilor ţării noastre şi cu respect faţă de aceştia. Şi aceste documente principale care compun programul de guvernare au fost aprobate de către PNL”, a mai spus Bolojan.

Biroul Politic Naţional al PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri în viitorul Cabinet condus de Ilie Bolojan: Cătălin Predoiu – nominalizat la Interne, Alexandru Nazare – Finanţe, Daniel David – Educaţie, Dragoş Pîslaru – Fonduri Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Investitorii români devin tot mai pesimiști în privința economiei pe fondul turbulențelor politice și al inflației – sondaj eToro
Investitorii români devin tot mai pesimiști în privința economiei pe fondul turbulențelor politice și al inflației ...
Investitorii individuali români au devenit mai pesimiști în privința perspectivelor economiei țării, în timp ce încrederea în propriile venituri și în nivelul de trai s-a deteriorat față......
Lege nouă pentru noi angajaţii. Ce înseamnă normarea muncii şi de ce e nevoie urgent de noi măsuri – E nevoie de reguli noi, spun cei de la BNS.
Lege nouă pentru noi angajaţii. Ce înseamnă normarea muncii şi de ce e nevoie urgent de noi măsuri – E nevoie ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) propune factorilor de decizie două măsuri principale privind normarea muncii, considerând ...
Contractul controversat din cel mai bogat sector din Bucureşti – Tranziţia către noul operator de salubrizare se amână, anunţă Primăria Sectorului 1
Contractul controversat din cel mai bogat sector din Bucureşti – Tranziţia către noul operator de salubrizare se ...
Primăria Sectorului 1 anunţă că tranziţia către noul operator de salubrizare, programată iniţial pentru data de 1 ...
Marea Britanie – Bugetul militar ar putea creşte până la 300 miliarde de lire sterline pentru următorii patru ani
Marea Britanie – Bugetul militar ar putea creşte până la 300 miliarde de lire sterline pentru următorii patru ani
Regatul Unit prevede să-şi ridice bugetul militar la aproape 300 miliarde de lire sterline (348 miliarde de euro) pentru ...