Încă 22 de troleibuze noi vor circula în București. Au autonomie de 20 km și sunt cumpărate prin PNRR. Ce marcă sunt

Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Capitalei, a anunțat că a semnat astăzi contractul pentru livrarea a 22 de troleibuze noi, marca Yutong, produse de unul dintre cei mai importanți constructori de vehicule electrice din lume.
Ion Dobreanu - mar, 24 iun. 2025, 15:15
Încă 22 de troleibuze noi vor circula în București. Au autonomie de 20 km și sunt cumpărate prin PNRR. Ce marcă sunt

Potrivit lui Bujduveanu, noile troleibuze au o lungime de 12 metri și o capacitate de transport de minimum 93 de locuri, dintre care minimum 32 pe scaune.

Beneficiază de:

▪️ Autonomie de minimum 20 km fără alimentare de la rețea, datorită unui Sistem Reîncărcabil de Stocare a Energiei Electrice (SRSEE) – bazat pe baterii de tracțiune gestionate inteligent prin computer de bord;
▪️ Motor sincron trifazat cu rotor în scurtcircuit, acționat cu invertor și controlat de un sistem cu microprocesor, pentru performanță și eficiență energetică;
▪️ Sistem HVAC propriu, proiectat să asigure confort termic în condițiile climatice din București;
▪️ Rețea de comunicație CAN pentru integrarea și monitorizarea tuturor sistemelor esențiale de la bord.
▪️ Garanție completă 6 ani.

Vehiculele sunt achiziționate cu fonduri nerambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Toate cele 22 de vehicule vor fi livrate peste 10 luni.

Valoarea contractului este de 70,4 milioane de lei, fără TVA.

Ofertantul câștigător este ANADOLU AUTOMOBIL ROM SRL, singurul participant la această licitație.

Cele 22 de troleibuze noi se adaugă celorlalte mijloace de transport nepoluante achiziționate în ultimii ani, respectiv, 100 de troleibuze Solaris, 100 de tramvaie, fabricate de Astra Arad, 100 de autobuze electrice.

Troleibuze marca Yutong au fost livrate în țări precum Mexic.

 

Te-ar mai putea interesa și
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, dintre care 6.700 de firme de consultanță fiscală, prezentă în România......
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro într-un turn de peste 100 de metri în Capitală
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro ...
One United Properties a mai cumpărat un teren în zona Floreasca din Capotală, unde vrea să construiască un turn înalt ...
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a frontierei și rezilienţa regiunii
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a ...
Noul pod rutier peste Tisa, care leagă judeţul Maramureş, din nord-vestul României, de regiunea Transcarpatia din Ucraina, ...