Un bărbat cu probleme psihice a fost omorât în bătaie în stradă

Un bărbat de 47 de ani a fost omorât în bătaie de trei indivizi la marginea oraşului Drobeta Turnu Severin. Totul a pornit de la un scandal pe care victima l-ar fi avut cu ei într-un bar. Suspecţii au fost prinşi, după o urmărire de jumătate de oră. Ei sunt audiaţi acum de poliţie.
Economica.net - S, 24 dec. 2011, 10:36

Trupul bărbatului omorât a fost găsit pe marginea drumului naţional 6, în faţa unui restaurant, de către un paznic al unei societăţi comerciale din apropiere, care a anunţat Poliţia. Bărbatul le-a spus anchetatorilor că a văzut trei indivizi care-l loveau cu pumnii şi picioarele şi care au fugit apoi cu un autoturism.

Poliţişti au reuşit să-i prindă pe cei trei indivizi. Potrivit şefului Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, comisar Paul Medinceanu, citat de MEDIAFAX, cei trei indivizi, cu vârste de 22, 26 şi 28 de ani, erau în stare de ebrietate şi l-au bătut pe bărbat cu pumnii şi picioarele până l-au lăsat fără viaţă, fiind cercetaţi pentru omor calificat.

Aceeaşi sursă a mai precizat că, din primele verificări, victima, care avea probleme psihice, ar fi consumat băuturi alcoolice cu agresorii înainte de producerea crimei, într-un bar din apropiere.

Cei trei suspecţi au fost prezentaţi, sâmbătă dimineaţă, Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin pentru audieri, urmând ca procurorul să dispună reţinerea lor pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore sub acuzaţia de omor calificat.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina – Rusia a atacat infrastructura portuară din regiunea Odesa
Ucraina – Rusia a atacat infrastructura portuară din regiunea Odesa
Rusia a atacat marţi noaptea infrastructura portuară şi civilă din regiunea Odesa, situată în sudul Ucrainei, a anunţat guvernatorul regional Oleh Kiper, citat de Reuters....
CCR a amânat decizia pentru sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern şi Parlament
CCR a amânat decizia pentru sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern şi Parlament
Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat miercuri, pentru 30 septembrie, luarea unei decizii în cazul sesizării ...
Premier Energy este primul chiriaș în clădirea de birouri construită de proprietarul PRO TV în București
Premier Energy este primul chiriaș în clădirea de birouri construită de proprietarul PRO TV în București
Premier Energy Group este primul chiriaș din clădirea de birouri The Arc, construită de PPF, parte din grupul care deține ...
Franklin Templeton se retrage din procesul de selecţie pentru administrarea Fondului Proprietatea
Franklin Templeton se retrage din procesul de selecţie pentru administrarea Fondului Proprietatea
Franklin Templeton a decis să îşi retragă candidatura din procesul de selecţie pentru numirea unui nou administrator ...