Iranul trebuie să coopereze cu AIEA asupra programului său nuclear, este o obligație – Rafael Grossi, director general AIEA

Cooperarea Iranului cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) asupra programului său nuclear rămâne o obligație, a afirmat miercuri directorul general al acesteia, Rafael Grossi, după ce parlamentul iranian a votat suspendarea acestei colaborări, notează AFP și Agerpres.
AGERPRES - J, 26 iun. 2025, 07:12
Iranul trebuie să coopereze cu AIEA asupra programului său nuclear, este o obligație - Rafael Grossi, director general AIEA

„Cooperarea Iranului cu noi nu este o favoare, ci o obligație juridică, atâta timp cât Iranul rămâne țară semnatară a Tratatului de neproliferare nucleară (TNP)”, a declarat Grossi la postul de televiziune France 2, în contextul în care apar întrebări cu privire la localizarea sau eventuala distrugere în atacurile israeliene a aproximativ 400 de kilograme de uraniu puternic îmbogățit.

„Agenția, AIEA, a pierdut vizibilitatea asupra acestui material din momentul în care au început ostilitățile. Nu aș vrea să dau impresia că este pierdut sau ascuns, a spus el.

„De îndată ce ostilitățile au încetat și mai ales având în vedere sensibilitatea din jurul acestui material, cred că este în interesul tuturor să ne putem relua activitățile cât mai repede posibil, a adăugat Grossi.

Întrebat despre declarațiile lui Donald Trump care a afirmat că programul nuclear al Iranului a fost întârziat cu câteva decenii de atacurile americane, șeful AIEA a răspuns: „Nu am prea multă încredere în această abordare cronologică a armelor de distrugere în masă. Îmi imaginez că este o evaluare politică”.

Rafael Grossi s-a întâlnit miercuri cu președintele francez Emmanuel Macron la Palatul Élysée, în timp ce parlamentul iranian a votat miercuri suspendarea cooperării cu AIEA, după un război de 12 zile marcat de atacuri israeliene și americane asupra instalațiilor nucleare iraniene.

Pentru a intra în vigoare, această decizie mai necesită aprobarea Consiliului Gardienilor, un organism împuternicit să examineze legislația.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Proiectul CARMEN derulat de Delgaz Grid, Transelectrica și ESO Bulgaria primește o finanțare nerambursabilă de 104 milioane de euro
Proiectul CARMEN derulat de Delgaz Grid, Transelectrica și ESO Bulgaria primește o finanțare nerambursabilă de 104 milioane ...
Compania energetică Delgaz Grid, membră a grupului E.ON România, anunță că a semnat vineri, 22 mai 2026, contractul de finanțare pentru Proiectul „Smart Grid” CARMEN, în calitate de......
Șeful CNAIR, replică la trei „atacuri succesive” ale USR: Răspunsul îl dau cifrele și instanța
Șeful CNAIR, replică la trei „atacuri succesive” ale USR: Răspunsul îl dau cifrele și instanța
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis ...
China și-a modificat sistemul de reședință permanentă și deschide astfel orașele muncitorilor migranți veniți din zonele rurale
China și-a modificat sistemul de reședință permanentă și deschide astfel orașele muncitorilor migranți veniți din ...
China a modificat vineri sistemul său de reşedinţă permanentă, numit "hukou", solicitând ca mai multe oraşe să abolească ...
Perturbări profunde în piața de echilibrare de energie, sesizate de Transelectrica: s-au cerut și 999 lei/MWh la reducere de putere. Transelectrica a cerut plafonarea temporară a prețurilor, ANRE s-ar fi opus pe motiv că n-are temei legal. Nume cunoscute pe listă
Perturbări profunde în piața de echilibrare de energie, sesizate de Transelectrica: s-au cerut și 999 lei/MWh la reducere ...
Transelectrica a publicat recent răspunsurile la unele solicitări care i-au fost adresate de Secretariatul General al Guvenului, ...