Grecia: A cincea schimbare a conducerii Agenţiei de Privatizare, de la înfiinţarea instituţiei, în 2010

Grecia a numit un profesor de management pentru a conduce Agenţia de Privatizare a ţării, a cincea schimbare a conducerii de la înfiinţarea instituţiei, în 2010, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 29 iul. 2014, 10:13
Grecia: A cincea schimbare a conducerii Agenţiei de Privatizare, de la înfiinţarea instituţiei, în 2010

Profesorul Emmanuel Kondylis va fi noul preşedinte al Agenţiei de Privatizare din Grecia (HRADF), în locul lui Constantinos Maniatopoulos, care a preluat mandatul în octombrie, a anunţat Ministerul de Finanţe de la Atena, fără a preciza motivul înlocuirii.

De asemenea, fostul bancher Pashalis Bouhoris va prelua funcţia de director general al HRADF de la Ioannis Emiris.

Până acum, au fost semnate acorduri de privatizare în valoare de 4,9 miliarde de euro, după ce ţara a beneficiat de două pachete de asistenţă financiară, în valoare de 240 miliarde de euro (330 miliarde de dolari) şi impunerea de pierderi deţinătorilor privaţi de obligaţiuni. Suma de 4,9 miliarde de euro este mult sub obiectivul iniţial de 22 miliarde de euro stabilit de creditorii internaţionali pentru perioada 2010-2013.

În aprilie, şeful Agenţiei de Privatizare din Grecia a confirmat că reprezentanţii Uniunii Europene, ai Băncii Centrale Europene şi ai Fondului Monetar Internaţional au acceptat reducerea obiectivelor privind veniturile din privatizări pentru acest an. Ţinta de venituri a fost scăzută la aproximativ 1,5 miliarde de euro (2,07 miliarde de dolari) în 2014, iar pentru 2015 a fost stabilită la 2,3 miliarde de euro, le-a declarat jurnaliştilor şeful HRADF, Ioannis Emiris.

Precedentele obiective erau de 3,56 miliarde de euro pentru acest an şi două miliarde de euro anul viitor.

În martie, Agenţia de Privatizare a anunţat un cumpărător pentru cel mai mare proiect de privatizare de până acum, dezvoltarea unui proiect de mai multe miliarde de euro pe locul fostului aeroport Hellenikon din Atena, care a fost evaluat la 915 milioane de euro.

Creditorii internaţionali ai ţării cer privatizări ale porturilor, companiilor de apă şi canalizare şi companiei de poştă – Hellenic Post. Conform planurilor stabilite în ianuarie, aceste proiecte de privatizare trebuiau demarate în trimestrul doi din 2013, iar acum obiectivul este începerea operaţiunilor în ultimul trimestru din acest an.

Comisia Europeană estimează că, după şase ani de recesiune, economia Greciei va creşte anul acesta cu 0,6% şi cu 2,9% anul viitor. Dar rata şomajului, prognozată la 24% anul viitor, şi nivelul ridicat al datoriei reprezintă dificultăţi în calea redresării Greciei.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...