Guvernul a aprobat proiectul privind acordarea de tichete energetice consumatorilor vulnerabili

Executivul a aprobat în şedinţa de vineri iniţiativa elaborată de Ministerul Muncii Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Energiei prin care persoanele aflate în risc de sărăcie energetică vor primi ajutoare pentru plata facturilor, relateaza Agerpres.
AGERPRES - vin, 27 iun. 2025, 19:09
Guvernul a aprobat proiectul privind acordarea de tichete energetice consumatorilor vulnerabili

Astfel, începând cu 1 iulie 2025, consumatorii eligibili vor putea beneficia de un ajutor lunar în valoare de 50 de lei, pentru plata facturilor la energie electrică, se menţionează într-un comunicat al MMFTSS.

Măsura vizează sprijinirea persoanelor singure cu venituri sub 1.940 de lei/lună şi familiilor cu venituri medii sub 1.784 de lei/lună/persoană. Peste 2,1 milioane de gospodării din întreaga ţară vor putea accesa acest sprijin.

„Venim în sprijinul celor care au cea mai mare nevoie. Este un gest de solidaritate şi respect faţă de cetăţenii care riscă să nu îşi poată plăti facturile. Vrem să asigurăm fiecărei familii un trai decent şi acces la un serviciu esenţial, precum energia electrică”, a declarat Petre-Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, citat în comunicat.

Ajutorul se acordă sub forma unui tichet electronic, care poate fi folosit exclusiv pentru plata facturilor la energia electrică, prin intermediul Poştei Române, fără comisioane sau costuri suplimentare aplicate beneficiarilor.

Cererea se poate depune online, prin aplicaţia EPIDS gestionată şi pusă la dispoziţie de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Pentru cei care nu au acces la internet, autorităţile locale şi oficiile poştale vor oferi sprijin la completarea solicitării.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan anunță că România și alte 16 state din UE cer menținerea agriculturii şi a coeziunii ca priorităţi centrale în următorul exerciţiu bugetar european
Nicușor Dan anunță că România și alte 16 state din UE cer menținerea agriculturii şi a coeziunii ca priorităţi ...
Grupul "Prietenilor Coeziunii", din care fac parte 17 state membre UE, a adresat o scrisoare comună prim-ministrului irlandez Micheal Martin, în calitate de Preşedinţie rotativă a Consiliului......
Jumătate dintre alegătorii britanici își doresc întoarcerea Regatului Unit în UE – sondaj
Jumătate dintre alegătorii britanici își doresc întoarcerea Regatului Unit în UE – sondaj
Jumătate dintre alegătorii britanici susţin revenirea Regatului Unit în Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj publicat ...
Dezvăluiri noi în cazul incidentului din zborul Flydubai către Tel Aviv. Parchetul din EAU a încadrat acțiunea ca atac terorist. Copilotul din Oman nu avea dreptul să zboare în țara natală
Dezvăluiri noi în cazul incidentului din zborul Flydubai către Tel Aviv. Parchetul din EAU a încadrat acțiunea ca atac ...
Parchetul din Emiratele Arabe Unite a confirmat sâmbătă că incidentul de miercuri de la bordul cursei FZ1073 operată ...
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost congresman republican, David Rivera (foto), fost prieten apropiat al secretarului de stat american Marco Rubio, a ...