Salvamont a salvat opt persoane în ultimele 24 de ore, iar o persoană a fost găsită decedată

Echipele de salvamontişti au salvat de pe munte opt persoane în ultimele 24 de ore, o persoană fiind găsită decedată, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 28 iun. 2025, 10:03
Salvamont a salvat opt persoane în ultimele 24 de ore, iar o persoană a fost găsită decedată

Potrivit Salvamont România, în intervalul amintit au fost primite 10 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, astfel: trei apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov, două apeluri pentru Salvamont Maramureş şi câte un apel pentru Salvamont Brezoi, Salvamont Vâlcea şi Salvamont Olăneşti, Salvamont Caraş Severin – Muntele Mic, Salvamont Dâmboviţa şi judeţul Vaslui.

Din cele opt persoane salvate, două au fost transportate cu ambulanţele la spital. Persoana decedată a fost predată Serviciului IML, precizează sursa citată, sâmbătă, pe Facebook.

De asemenea, s-au primit 28 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.

Te-ar mai putea interesa și
Ebola: SUA introduc o nouă obligaţie de călătorie pentru toţi pasagerii zborurilor internaţionale, inclusiv pentru cei care pleacă din România
Ebola: SUA introduc o nouă obligaţie de călătorie pentru toţi pasagerii zborurilor internaţionale, inclusiv pentru ...
Autorităţile americane introduc o nouă măsură de sănătate publică pentru prevenirea răspândirii Ebola. Începând din 3 noiembrie, toţi pasagerii zborurilor internaţionale cu destinaţia......
Europa ar trebui inclusă în discuţiile privind pacea în Ucraina, afirmă un consilier de la Kremlin
Europa ar trebui inclusă în discuţiile privind pacea în Ucraina, afirmă un consilier de la Kremlin
Europa ar trebui inclusă în discuţiile privind un acord de pace în Ucraina, deoarece poziţia sa ar putea fi crucială, ...
Prim-ministrul britanic Andy Burnham solicită o „discuţie sinceră” privind libera circulaţie în cadrul UE
Prim-ministrul britanic Andy Burnham solicită o „discuţie sinceră” privind libera circulaţie în cadrul UE
Prim-ministrul britanic Andy Burnham a declarat că este deschis reintroducerii regulilor de liberă circulaţie ale Uniunii ...
Iranienii sunt îndemnaţi să îşi diminueze consumul de gaze cu 10% înaintea iernii
Iranienii sunt îndemnaţi să îşi diminueze consumul de gaze cu 10% înaintea iernii
Preşedintele parlamentului iranian a cerut duminică populaţiei să diminueze consumul de gaze cu 10%, pe măsură ce se ...