Clubul francez de fotbal Olympique Lyon a ajuns la un acord cu UEFA pentru a putea juca în Europa League, după ce a primit o amendă de 12,5 milioane de euro. Trebuie să mai îndeplinească însă o condiție

Retrogradat administrativ în Ligue 2 de către Direcţia Naţională de Control a Gestiunii (DNCG), marţi, clubul Olympique Lyon a anunţat, vineri, că a validat procedura sa de viabilitate financiară cu UEFA, care i-a aplicat o amendă de 12,5 milioane de euro, ceea ce-i permite să dispute Europa League în sezonul viitor, dar sub rezerva menţinerii sale în Ligue 1, informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 28 iun. 2025, 11:40
Clubul francez de fotbal Olympique Lyon a ajuns la un acord cu UEFA pentru a putea juca în Europa League, după ce a primit o amendă de 12,5 milioane de euro. Trebuie să mai îndeplinească însă o condiție

Conform unei surse apropiate dosarului, amenda fermă este de 12,5 milioane de euro şi 37,5 milioane euro cu suspendare dacă clubul atinge obiectivele financiare cerute de instanţa continentală. Fără acest acord negociat, UEFA ar fi putut să o excludă pe Olympique din competiţiile europene.

Calificată pentru Europa League graţie locului 6 obţinut în Ligue 1 în sezonul trecut, Olympique Lyon, care indică într-un comunicat că „a semnat un acord cu instanţa controlului financiar al cluburilor a UEFA”, precizează că ar putea disputa competiţia „sub rezerva unui rezultat favorabil al apelului deciziei” jandarmului financiar al fotbalului francez.

În noiembrie, instanţa de control financiar a cluburilor (ICFC) a UEFA a lansat o procedură de supraveghere la adresa lui Lyon. Ea a fost iniţiată după măsura administrativă de retrogradare luată că măsură de precauţie pe 15 noiembrie de către DNCG şi confirmată marţi în aşteptarea apelului clubului patronat de americanul John Textor.

Pe 5 mai, UEFA a amendat cu 200.000 de euro pe Olympique Lyon pentru datorii neplătite către alte cluburi, angajaţi sau autorităţi fiscale şi sociale.

Echipa franceză a primit cea mai mare amendă din rândul cluburilor vizate de aceste încălcări şi a fost sancţionat de instanţa fotbalului european.

Olympique Lyon a asigurat, vineri, că nu a primit încă notificarea deciziei luată marţi de DNCG, o decizie pe care clubul o consideră „de neînţeles” şi drept urmare va face apel.

OL va avea la dispoziţie şapte zile pentru a face apel, începând cu data primirii documentului de la DNCG.

Citește și:

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Electro-Alfa International raportează venituri în creştere cu 18% în primele şase luni din 2026
Electro-Alfa International raportează venituri în creştere cu 18% în primele şase luni din 2026
Electro-Alfa International, producător român de echipamente electrice şi furnizor deservicii EPC şi IT, listat la Bursa de Valori Bucureşti, raportează venituri totale consolidate de 364,3......
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 2,5 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, cu 26,8% ...