Miruță: Îmi propun ca unele dintre companii să fie listate la bursă; niciuna în care statul român să nu aibă control

Realizarea unui audit serios al companiilor de stat aflate în portofoliul Ministerului Economiei, în vederea eficientizării acestora, se află în programul pe care l-am prezentat în Parlament, însă nu toate companiile pot fi listate la bursă, a declarat, sâmbătă, ministrul Economiei, Radu Miruță.
AGERPRES - S, 28 iun. 2025, 19:06
Miruță: Îmi propun ca unele dintre companii să fie listate la bursă; niciuna în care statul român să nu aibă control

‘Prin programul pe care l-am prezentat în Parlament și este și publicat în Monitorul Oficial este realizarea unui audit serios al acestor companii de stat în care niște specialiști pe fiecare domeniu să propună o metodă de eficientizare a acestor companii. Nu toate pot fi listate. Sunt companiile din zona asta de armament. Sunt niște lucruri strategice. Niciuna dintre ele nu va fi cu pachet majoritar în altă parte, va fi cu un pachet minoritar’, a precizat, la Prima TV, Radu Miruță, întrebat dacă are în vedere listarea unor companii pe piața de capital.

În opinia sa, listarea pe bursă aduce obligații suplimentare, transparență, dar și o creștere a eficienței companiei.

‘Listarea pe bursă aduce un pic de obligații suplimentare, aduce o transparență, aduce o obligație față de acționari. S-a dovedit că în cele mai multe situații listarea la bursă a crescut eficiența companiei, a crescut randamentul, pentru că ești un pic mai mult luat la întrebări. Listarea la bursă are niște condiții. Te obligă să anunți acționariatul, să faci niște măsuri. Deci, da îmi propun unele dintre ele să fie listată la bursă. Niciuna strategică, niciuna pentru care propunerea economică nu e indicată și niciuna în care statul român să nu aibă control’, a mai spus ministrul Economiei, Radu Miruță.

În programul de guvernare al noului Executiv sunt prevăzute și un set de măsuri ferme pentru creșterea performanței companiilor de stat. Potrivit documentului, toate societățile care înregistrează pierderi mai mult de doi ani consecutiv vor fi supuse unui audit extern.

CITEȘTE ȘI Măsuri dure pentru companiile de stat: audit extern obligatoriu, profit virat la bugetul de stat, fără prime, bonus-uri și salarii în plus

Te-ar mai putea interesa și
Dezvăluiri noi în cazul incidentului din zborul Flydubai către Tel Aviv. Parchetul din EAU a încadrat acțiunea ca atac terorist. Copilotul din Oman nu avea dreptul să zboare în țara natală
Dezvăluiri noi în cazul incidentului din zborul Flydubai către Tel Aviv. Parchetul din EAU a încadrat acțiunea ca atac ...
Parchetul din Emiratele Arabe Unite a confirmat sâmbătă că incidentul de miercuri de la bordul cursei FZ1073 operată de Flydubai, care făcea legătura între Dubai şi Tel Aviv, a fost un "atac......
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost congresman republican, David Rivera (foto), fost prieten apropiat al secretarului de stat american Marco Rubio, a ...
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
China este percepută în America Latină ca având o influenţă mai bună decât Statele Unite, potrivit unui sondaj publicat ...
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la implementarea responsabilă a IA
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la ...
Canada a anunţat vineri înfiinţarea unui Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială (IA), responsabil în special ...