Macron, discuție telefonică cu Masoud Pezeshkian, omologul său iranian, pentru a-i cere eliberarea a doi francezi reținuți la Teheran

Președintele francez Emmanuel Macron a discutat din nou telefonic duminică cu omologul său iranian, Masoud Pezeshkian, pentru a-i cere să îi elibereze pe cei doi cetățeni francezi reținuți de Teheran și să revină la masa negocierilor privind programul nuclear al Republicii Islamice, notează AFP și Agerpres.
AGERPRES - lun, 30 iun. 2025, 08:52
Macron, discuție telefonică cu  Masoud Pezeshkian, omologul său iranian, pentru a-i cere eliberarea a doi francezi reținuți la Teheran

„Nouă discuție telefonică cu președintele iranian Masoud Pezeshkian astăzi”, a scris președintele francez pe rețeaua socială X, cerând încă o dată eliberarea cetățenilor francezi Cécile Kohler și Jacques Paris, protejarea cetățenilor și bunurilor franceze din țară care nu trebuie să facă obiectul niciunei amenințări și respectarea armistițiului pentru a contribui la restabilirea păcii în regiune.

La cinci zile după un armistițiu între Israel și Iran, șeful statului francez l-a invitat pe Pezeshkian să revină la masa negocierilor pentru a rezolva problemele activităților balistice și nucleare și a cerut menținerea cadrului Tratatului privind neproliferarea armelor nucleare, precum și reluarea activității AIEA (Agenția Internațională pentru Energie Atomică) în Iran cât mai curând posibil pentru a asigura toată transparența necesară.

„Voi continua să lucrez în zilele următoare pentru a atinge aceste obiective”, a subliniat Emmanuel Macron, care a mai discutat telefonic cu președintele iranian pe 22 iunie.

Iranul și-a exprimat duminică serioase îndoieli cu privire la intențiile Israelului de a respecta armistițiul intrat în vigoare pe 24 iunie, după 12 zile de război fără precedent între cele două țări inamice.

Israelul a deschis ostilitățile pe 13 iunie bombardând Iranul și omorând principalii responsabili militari și oameni de știință implicați în programul său nuclear. Statele Unite, care s-au alăturat ofensivei aliatului său israelian, au bombardat trei situri nucleare în noaptea de 21 spre 22 iunie.

Un atac israelian din 23 iunie împotriva închisorii Evin din Teheran a făcut 71 de morți, potrivit unui bilanț prezentat duminică de sistemul judiciar iranian. Dar deținuții francezi nu au fost răniți, potrivit șefului diplomației franceze, Jean-Noël Barrot.

Israelul afirmă că dorește să împiedice Teheranul să se doteze cu bomba atomică. Guvernul iranian neagă că acesta este obiectivul său, dar revendică, totuși, un drept legitim la program nuclear civil pentru producerea de energie.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească susţinerea majorităţii parlamentare imediat după formarea fostei......
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că în urma promulgării Legii ANI de către preşedintele ...
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. Mă bucur şi eu când li s-au născut copiii
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susţine la nivel parlamentar măsuri instituţionale menite ...
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu ...