Un ayatollah iranian l-a amenințat indirect cu moartea pe Trump

Un influent ayatollah iranian l-a amenințat indirect cu moartea pe președintele Statelor Unite, Donald Trump, afirmând că amenințările la adresa liderului suprem de la Teheran, ayatollahul Ali Khamenei, sunt considerate un blestem și un păcat, care pot fi pedepsite cu moartea conform legii islamice, transmite luni dpa.
AGERPRES - lun, 30 iun. 2025, 11:56
Un ayatollah iranian l-a amenințat indirect cu moartea pe Trump

Ayatollahul Nasser Makarem Shirazi din Qom nu l-a menționat nominal pe Trump, dar se știe că acesta din urmă l-a amenințat – de asemenea indirect – pe Khamenei în urmă cu aproape două săptămâni, afirmând că este o țintă ușoară, dar nu îl vom elimina, cel puțin acum.

Într-o declarație religioasă, Shirazi a arătat că amenințările la adresa lui Khamenei sau a altor lideri musulmani sunt considerate atât de grave, încât cei care le fac sunt pasibili de pedeapsa capitală conform Islamului, a informat agenția de presă de stat iraniană IRNA, preluată de dpa.

Makarem Shirazi, care este un lider religios de rang înalt, dar nu deține o funcție guvernamentală, a răspuns în acest mod întrebării unui credincios despre Trump.

„Persoanele sau regimurile care atacă guvernul islamic sau amenință sau acționează împotriva liderilor săi religioși sunt considerați Mohareb (termen care înseamnă dușman al lui Allah sau luptător împotriva lui Allah – n. red.)”, a explicat el.

Ducând mai departe raționamentul, clericul din Qom – oraș de la sud de Teheran considerat sfânt de musulmanii șiiți – a adăugat că este de datoria oricărui credincios să îi tragă la răspundere pe acești dușmani.

Conform principiilor islamice, cei care îi pedepsesc pe inamicii statelor musulmane și ai liderilor acestora sunt considerați luptători în războiul sfânt și le este asigurată binecuvântarea lui Allah, a mai spus ayatollahul (titlu religios prin care este desemnată o persoană care studiază aprofundat jurisprudența islamică șiită – n.r.), din nou, fără a-l menționa explicit pe Trump.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Nouă centrală electrică în România: unitatea pe gaze de la Câmpia Turzii a românilor de la E-Infra, de 160 MW, a intrat deja în probe. “First fire” la 15 decembrie
Nouă centrală electrică în România: unitatea pe gaze de la Câmpia Turzii a românilor de la E-Infra, de 160 MW, a intrat ...
După doar un an de la demararea proiectului, centrala pe gaze de la Câmpia Turzii, de 160 MW, a intrat în probe, potrivit declarațiilor oficialilor companiei Nova Power and Gas, făcute la......
Program SME Eco-Tech – Firmele respinse pot depune o nouă cerere pentru
Program SME Eco-Tech – Firmele respinse pot depune o nouă cerere pentru
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT) modifică regulile programului SME Eco-Tech ...
Economia și Halloweenul: Frica are un preț
Economia și Halloweenul: Frica are un preț
Se apropie sărbătoarea de Halloween, acea zi a anului în care căutăm în mod deliberat să ne speriem. Facem eforturi ...
Ce spune Nazare despre bugetul pe 2027 – „Pierdem 1,5% din PIB din PNRR”
Ce spune Nazare despre bugetul pe 2027 – „Pierdem 1,5% din PIB din PNRR”
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condiţiile în care România pierde finanţări din Planul Naţional ...