Comisia Europeană prezintă un pachet de măsuri destinat decarbonizării și eficientizării locuințelor

Comisia Europeană a plasat sectorul european al clădirilor pe o traiectorie de decarbonizare şi de accesibilitate a preţurilor, prin noi orientări pentru statele membre, adoptate luni, care au ca scop să stimuleze performanţa energetică a clădirilor, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 30 iun. 2025, 17:42
Comisia Europeană prezintă un pachet de măsuri destinat decarbonizării și eficientizării locuințelor

Pachetul de măsuri prezentat luni sprijină statele membre în implementarea Directivei revizuite privind performanţa energetică a clădirilor, care este esenţială pentru reducerea facturilor la energie şi pentru accelerarea utilizării surselor regenerabile de energie, consolidând în cele din urmă independenţa energetică. Acesta oferă orientări practice cu privire la modul de implementare a dispoziţiilor privind, printre altele, clădirile cu emisii zero, utilizarea energiei solare şi certificatele de performanţă energetică. Acest pachet contribuie la crearea unui mediu stabil pentru investiţiile în clădiri, care va sprijini, de asemenea, competitivitatea sectorului european al construcţiilor şi al tehnologiilor curate. Mai multe informaţii sunt disponibile online.

„Cu cât sunt mai eficiente clădirile noastre, cu atât mai scăzute ne vor fi facturile la energie şi cu atât mai accesibile costurile de trai. În sectorul clădirilor, este foarte clar că accesibilitatea preţurilor şi sustenabilitatea trebuie să meargă mână în mână. Dacă dorim să ne asigurăm că toţi europenii au o locuinţă în care pot trăi în condiţii sigure şi sănătoase, eforturile trebuie să înceapă de la transformarea clădirilor noastre în unele mai eficiente din punct de vedere energetic şi alimentate cu o energie mai curată”, a declarat comisarul pentru Energie şi Locuinţe, Dan Jorgensen (foto).

Tot luni, Comisia Europeană a înfiinţat Consiliul consultativ pentru locuinţe, un grup de experţi care va oferi recomandări politice concrete şi independente, deoarece Comisia intenţionează să adopte anul viitor primul său Plan european pentru locuinţe la preţuri accesibile. Acest consiliu consultativ va sprijini eforturile UE de a face ca locuinţele să fie mai accesibile ca preţ şi sustenabile pentru toţi europenii.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Acord Washington – Moscova pe piața carburanților: Rusia livrează milioane de tone de motorină. Analiștii avertizează asupra unei crize de rafinare
Acord Washington – Moscova pe piața carburanților: Rusia livrează milioane de tone de motorină. Analiștii avertizează ...
Cotațiile internaționale ale produselor petroliere au reacționat prompt după ce președintele american Donald Trump și omologul său rus, Vladimir Putin, au perfectat un acord de urgență......
BMW anunță iX4, un SUV coupé electric cu autonomie de până la 828 km
BMW anunță iX4, un SUV coupé electric cu autonomie de până la 828 km
BMW pregătește lansarea modelului electric iX4, un SUV cu siluetă de coupé construit pe arhitectura Neue Klasse. Oferta ...
Pact economic la Beijing: Livrările de vehicule hibride chinezești în UE vor scădea cu milioane de unități
Pact economic la Beijing: Livrările de vehicule hibride chinezești în UE vor scădea cu milioane de unități
Uniunea Europeană și China au ajuns la un „acord de principiu” menit să tempereze exporturile de vehicule hibride ...
Proiectul centralei nucleare cu SMR de la Doicești cu americanii de la NuScale este aproape îngropat oficial. Nuclearelectrica ia în calcul revizuirea strategiei SMR, eventual cu noi parteneri americani
Proiectul centralei nucleare cu SMR de la Doicești cu americanii de la NuScale este aproape îngropat oficial. Nuclearelectrica ...
Compania americană NuScale, partenerul Nuclearelectrica (SNN) în proiectul centralei nucleare cu reactoare mici modulare ...