Hesburger inaugurează al 11-lea restaurant din România la Pitești, aceasta fiind a doua unitate deschisă în județul Argeș

Hesburger, cel mai mare lanț de restaurante de burgeri din Finlanda, deschide al 11-lea restaurant din România, în Pitești, în urma unei investiții de 400.000 de euro, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - lun, 30 iun. 2025, 18:48
Hesburger inaugurează al 11-lea restaurant din România la Pitești, aceasta fiind a doua unitate deschisă în județul Argeș

Hesburger Pitești este al doilea restaurant din județul Argeș, după drive-in-ul din Curtea de Argeș, unde au fost investiți 700.000 de euro, iar viitoarea extindere va fi în cel mai mare oraș din zona de Sud-Vest a țării, la Craiova.

Noul restaurant, situat în Pitești Retail Park, acoperă o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați, este amplasat în zona de food court, și creează 20 de noi locuri de muncă.

Hesburger a intrat în mai 2024 pe piața românească cu primul său restaurant, în Râmnicu Vâlcea. Anul trecut, lanțul a deschis o nouă locație în cel mai mare aeroport din România, Henri Coandă, în Otopeni, urmată de restaurantul din Brăila și trei restaurante noi în București, în AFI Cotroceni, Băneasa Shopping City și Mega Mall. Iași a fost prima locație din regiunea Moldova a României, cu un nou restaurant deschis în aprilie. În aceeași lună, Hesburger a deschis și primul său restaurant drive-in din România, în Curtea de Argeș. Au urmat două deschideri de restaurante în Buzău și al doilea drive-in la Crevedia.

Hesburger intenționează să își continue expansiunea în România, atât cu restaurante tradiționale de tip fast-food, cât și cu drive-in-uri. Următorul oraș în care Hesburger planifică deschiderea unei noi locații este Craiova.

Compania finlandeză, fondată de Heikki Salmela și soția sa, Kirsti Salmela, și-a început afacerea cu fast-food în 1966 în orășelul Naantali. O afacere de familie cu o istorie de peste 50 de ani, Hesburger operează în prezent în nouă9 țări și are peste 490 de restaurante.

De-a lungul anilor, Hesburger și-a extins lanțul de restaurante la nivel internațional și are acum 269 de locații în Finlanda, 64 în Lituania, 53 în Estonia, 53 în Letonia, 32 în Bulgaria, 7 în Ucraina, 2 în Germania și una în Polonia. Hesburger are peste 6.000 de angajați în Finlanda, iar la nivel internațional, numărul total al acestora depășește 9.100.

Te-ar mai putea interesa și
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că aceasta nu are nicio calitate procesuală în cauza penală instrumentată......
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă relația cu banii – studiu CFA și BCR
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă ...
Independența financiară este mai mult o aspirație decât o realitate pentru majoritatea românilor, iar vârsta de 30 ...
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 milioane de euro
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 ...
Municipiul Constanța anunță încheierea cu succes a plasamentului privat aferent primei sale emisiuni de obligațiuni ...