Cum arată tichetul de energie prin care 2,1 milioane de gospodării vor primi 50 de lei pe lună de la stat

Ordonanța de Urgență privind introducerea unui mecanism de sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică aflați în situația de sărăcie energetică a fost publicată în Monitorul Oficial. Oamenii vor primi sprijin sub forma unui tichet de energie de 50 de lei.
Mihai Nicuţ - mar, 01 iul. 2025, 11:47
Cum arată tichetul de energie prin care 2,1 milioane de gospodării vor primi 50 de lei pe lună de la stat

Guvernul a adoptat vineri o ordonanță de urgență care prevede acordarea unui ajutor de 50 lei/lună consumatorilor vulnerabili, după data de 1 iulie, când expiră plafonarea prețurilor la energie și sunt așteptate facturi mai mari. Ordonanța a fost publicată în Monitorul Oficial.

Sprijinul se va acorda sub forma unui tichet de energie în valoare de 50 de lei pe lună, care ar urma să ajungă la 2,1 milioane de gospodării. Tichetul poate fi folosit exclusiv pentru plata facturilor la energia electrică, prin intermediul Poştei Române, fără comisioane sau costuri suplimentare aplicate beneficiarilor.

Măsura vizează sprijinirea persoanelor singure cu venituri sub 1.940 de lei/lună şi familiilor cu venituri medii sub 1.784 de lei/lună/persoană. Cererea se poate depune online, prin aplicaţia EPIDS gestionată şi pusă la dispoziţie de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Pentru cei care nu au acces la internet, autorităţile locale şi oficiile poştale vor oferi sprijin la completarea solicitării. Aplicația trebuie să fie funcțională în termen de 60 de zile, care curge de ieri, data publicării OUG

Iat[ cum arată tichetul de energie:

 

Te-ar mai putea interesa și
Guvernanța AI, de la obligație de conformitate la avantaj strategic pentru bănci
Guvernanța AI, de la obligație de conformitate la avantaj strategic pentru bănci
Inteligența artificială (AI) devine treptat parte din activitatea curentă a băncilor. În acest context, guvernanța AI poate deveni nu doar o cerință de conformitate, ci un factor care......
Situația de criză de pe piața carburanților ar putea fi prelungită până la 31 martie 2027. Se va plafona și marja rafinăriilor românești dar și marja importatorilor – proiect în Parlament
Situația de criză de pe piața carburanților ar putea fi prelungită până la 31 martie 2027. Se va plafona și marja ...
Situația actuală de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere ar urma să fie prelungită până la 31 martie ...
Alertă roşie în Marea Neagră – Situaţia a devenit gravă, anunţă Ursula von der Leyen
Alertă roşie în Marea Neagră – Situaţia a devenit gravă, anunţă Ursula von der Leyen
Atacurile asupra navelor civile sunt inacceptabile, a declarat marţi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ...
Criza apei în SUA. Infrastructura învechită şi legile privind poluarea şi schimbările climatice provoacă probleme la facturi şi aprovizionarea cu apă pentru americani
Criza apei în SUA. Infrastructura învechită şi legile privind poluarea şi schimbările climatice provoacă probleme ...
Apa devine tot mai scumpă pentru familiile americane, pe măsură ce infrastructura învechită, reglementările privind ...