Trump anunţă că Israel a acceptat un armistiţiu de 60 de zile în Gaza

Israelul a acceptat condiţiile necesare pentru un armistiţiu de 60 de zile în Fâşia Gaza, iar acum depinde de Hamas să accepte înţelegerea, a afirmat marţi preşedintele american Donald Trump, citat de dpa.
AGERPRES - mie, 02 iul. 2025, 08:45
Trump anunţă că Israel a acceptat un armistiţiu de 60 de zile în Gaza

În intervalul de două luni, Statele Unite ar urma să conlucreze cu ambele părţi pentru a pune capăt conflictului, a scris Trump pe platforma sa Truth Social.

Reprezentanţi ai Qatarului şi Egiptului, ţări implicate puternic în eforturile de pace, urmează să prezinte această propunere organizaţiei islamiste palestiniene Hamas, scrie Agerpres.

„Sper, pentru binele Orientului Mijlociu, că Hamas acceptă această Înţelegere, fiindcă nu va fi mai bine – VA FI DOAR MAI RĂU”, a fost mesajul lui Trump (majusculele îi aparţin – n. r.).

Preşedintele a dezvăluit că reprezentanţi ai SUA au participat marţi la o întâlnire lungă şi productivă cu oficiali israelieni, pentru a discuta despre Gaza.

Partea israeliană nu a comentat imediat.

Trump făcuse aluzie la o posibilă încetare a focului în Gaza încă de acum câteva zile. Săptămâna viitoare, el îl va primi la Washington pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, războiul fiind cel mai important punct de pe agendă.

Marţi, liderul de la Casa Albă a repetat că se aşteaptă să se ajungă la un acord săptămâna viitoare. Americanii au acţionat de câteva săptămâni pentru a obţine sprijin pentru planul care implică un armistiţiu iniţial de 60 de zile.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...