A apărut Ghidul pentru drepturile şi comercializarea proprietăţii intelectuale

Autoritatea Naţională pentru Cercetare aflată în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării anunţă că a fost lansat oficial Ghidul privind drepturile şi comercializarea proprietăţii intelectuale.
AGERPRES - D, 06 iul. 2025, 20:06
A apărut Ghidul pentru drepturile şi comercializarea proprietăţii intelectuale

Potrivit unui comunicat emis, duminică, de Autoritatea Naţională pentru Cercetare, ghidul este un model destinat institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare şi universităţilor din România pentru elaborarea propriilor regulamente interne privind proprietatea intelectuală, care să ghideze procesul de valorificare a cercetării prin transparenţă şi claritatea procedurilor, scrie Agerpres.

Astfel, documentul, care este disponibil pentru descărcare pe website-ul autorităţii, oferă un cadru coerent, actualizat şi aliniat legislaţiei în vigoare în iulie 2025.

„Pentru prima dată, institutele de cercetare şi universităţile din România dispun de un document de referinţă, validat la nivel naţional, care le ghidează în elaborarea propriilor regulamente interne de proprietate intelectuală care să faciliteze valorificarea rezultatelor ştiinţifice şi colaborarea mai eficientă cu mediul privat. Este un pas concret pentru a aduce cercetarea mai aproape de economie”, a declarat, în contextul lansării, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare, Andrei Alexandru.

Regulamentul model acoperă întregul ciclu al rezultatelor de cercetare – de la înregistrarea şi protecţia invenţiei până la valorificarea şi remunerarea echitabilă a inventatorului. Întregul proces este ilustrat printr-o hartă interactivă care serveşte drept instrument practic de navigare dinamică. Utilizatorii pot astfel accesa într-un mod simplu informaţia relevantă şi pot afla cu uşurinţă care sunt paşii şi etapele cheie în gestionarea şi valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv modele de formulare şi contracte specifice, precizează sursa citată.

Ghidul a fost elaborat cu sprijinul Băncii Mondiale în cadrul Acordului de Servicii de Asistenţă Tehnică Rambursabile privind „Modernizarea cercetării în România: îmbunătăţirea calităţii şi relevanţei sectorului de cercetare”.

Acesta oferă, pentru prima dată, un instrument unitar, aliniat la bunele practici internaţionale, propus oficial de Autoritatea Naţională pentru Cercetare drept referinţă pentru institute şi universităţi.

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...