Credite pentru natură – Cum vrea UE să acopere deficitul de finanţare ecologică

Uniunea Europeană va pune la punct reguli pentru aşa-numite "credite pentru natură", care vor plăti fermierii şi silvicultorii pentru îngrijirea ecosistemelor, în încercarea de a face această muncă mai profitabilă din punct de vedere economic, a anunţat luni Comisia Europeană, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 07 iul. 2025, 12:51
Credite pentru natură - Cum vrea UE să acopere deficitul de finanţare ecologică

Blocul comunitar caută modalităţi de a creşte finanţarea pentru protejarea mediului, fără a suprasolicita bugetele publice epuizate de alte priorităţi precum apărarea, scrie Agerpres.

UE, care plăteşte subvenţii uriaşe fermierilor în cadrul Politicii Agricole Comune, estimează că are un deficit anual de 37 de miliarde de euro (43 de miliarde de dolari) în finanţarea necesară pentru protejarea biodiversităţii.

Într-un comunicat de presă publicat luni, Comisia Europeană a precizat că, anul acesta, va înfiinţa un grup de experţi – inclusiv guverne, fermieri, comunităţi locale şi oameni de ştiinţă – pentru a lucra la dezvoltarea de metodologii pentru „credite pentru natură” şi va finanţa un proiect pilot pentru aceste credite până în 2027.

Asta va permite companiilor sau ţărilor să cumpere credite emise de fermieri, silvicultori şi alţi administratori de terenuri care protejează natura, de exemplu, prin plantarea de copaci, restaurarea unei zone umede sau trecerea la tipuri de agricultură regenerativă.

Grupul de experţi va evalua modul de certificare a creditelor pentru natură şi va pune la punct o piaţă pentru acestea, înainte de a decide dacă va include acest lucru în legislaţia UE.

„Nu este vorba despre transformarea naturii într-o marfă, ci despre recunoaşterea şi recompensarea acţiunilor care restaurează şi susţin natura”, a declarat comisarul european pentru Mediu, Jessika Roswall.

Iniţiativa este o copie a unei pieţe mai dezvoltate pentru „creditele de carbon”, în care proiectele care reduc emisiile de CO2 vând credite companiilor care doresc să sprijine eforturile de combatere a schimbărilor climatice. Cu toate acestea, piaţa creditelor de carbon a fost afectată de scandaluri recente în care proiectele care au emis credite nu au reuşit să ofere beneficiile climatice pe care le pretindeau.

Săptămâna trecută, Bruxelles-ul a propus un obiectiv climatic al UE pentru 2040, care ar permite ţărilor să ia în considerare creditele internaţionale de carbon în cadrul obiectivului UE pentru prima dată.

Comisia a precizat luni că este conştientă de „provocările şi oportunităţile” evidenţiate de pieţele de credite de carbon.

Te-ar mai putea interesa și
IKEA Băneasa intră în remodelări majore. Compania va investi 60 de milioane de euro pentru a da o nouă față celui mai vechi magazin al său din România
IKEA Băneasa intră în remodelări majore. Compania va investi 60 de milioane de euro pentru a da o nouă față celui ...
După aproximativ 20 de ani de la inaugurare, magazinul IKEA din Băneasa va fi remodelat complet în urma unei investișii de 60 de milioane de euro....
Vești proaste pentru șoferi! Datele oficiale care arată că vor plăti tot mai mult pe RCA. Prețul a crescut deja cu 15%, tras înainte de inflație. TOP prețuri mici
Vești proaste pentru șoferi! Datele oficiale care arată că vor plăti tot mai mult pe RCA. Prețul a crescut deja cu ...
Continuă să vină vești proaste pentru șoferi din zona RCA, care nu putea să evolueze altfel decât toate celelalte ...
Alegeri în Spania. Liderul opoziției de dreapta Alberto Nunez Feijoo și-a lansat oficial campania, în mod simbolic, în orașul Ceuta
Alegeri în Spania. Liderul opoziției de dreapta Alberto Nunez Feijoo și-a lansat oficial campania, în mod simbolic, în ...
Liderul opoziţiei de dreapta, Alberto Nunez Feijoo, şi-a lansat simbolic miercuri la Ceuta campania pentru alegerile legislative ...
Piața de energie începe să dea în clocot. Cu centrala nucleară oprită, Nuclearelectrica nu-și onorează contractele, iar furnizorii rămași fără energie sunt în corzi și fac pierderi zilnic cumpărând mai scump. 900 MW “nucleari” trebuie înlocuiți în fiecare oră din alte surse
Piața de energie începe să dea în clocot. Cu centrala nucleară oprită, Nuclearelectrica nu-și onorează contractele, ...
Prelungirea opririi centralei de la Cernavodă, coroborată cu situația de forță majoră pe contracte obținută de Nuclearelectrica, ...