Finlandezii de la Metso, care au cumpărat o fabrică în România, încep angajările. De ce au ales țara noastră

Grupul finlandez Metso, unul dintre cei mai mari producători globali de echipamente pentru industria de minerit și agregate, va deschide un centru de producție la Oradea, a anunțat recent compania. Oficialii societății au oferit pentru Economica.net mai multe detalii despre viitoarea fabrică din țara noastră.
Andrada Ghira - lun, 07 iul. 2025, 22:07
Finlandezii de la Metso, care au cumpărat o fabrică în România, încep angajările. De ce au ales țara noastră

Prezentă cu un birou de vânzări în România, compania finlandeză Metso va deschide și prima fabrică de pe plan local.

Economica.net a întrebat pe unul dintre oficialii companiei, Adrian Wood, vicepreședinte Central Region Screening, dacă va construi o nouă fabrică sau a închiriat spațiu într-un parc logistic, care va fi capacitate de producție, dar și care este valoarea investiției în noua unitate de producție.

„Am achiziționat o unitate de producție de la o companie privată. Noua facilitate necesită modernizări pentru a se potrivi cerințelor Metso privind fabricarea sitelor.  Nu putem face publică valoarea investiției, iar ținta noastră este să ne creștem capacitatea semnificativ fără a ne stabilit un obiectiv sau o restricție”, a declarat pentru Economica.net Adrian Wood.

Investiția va contribui la extinderea capacității de producție pentru echipamentele de sortare, piese de schimb și materiale de uzură (inclusiv site din cauciuc), fiind parte a strategiei regionale a companiei. Metso estimează că fabrica din Oradea va avea între 70 și 80 de angajați până la finalul anului 2026. 

În curând va fi demarat procesul de recrutare pentru pozițiile de conducere și management operațional.

„Locația (Oradea – n.r.) este aproape de multe situri miniere cheie și reprezintă un avantaj strategic pentru investiții. Proximitatea față de clienții noștri din Europa, Asia Centrală și de Est și Orientul Mijlociu, precum și rutele logistice eficiente vor îmbunătăți timpii de livrare și utilizarea operațiunilor eficiente de aprovizionare. În România, procesul de recrutare a angajaților va fi inițiat în următoarele săptămâni, începând cu roluri critice de conducere și management operațional”, ne-a mai declarat Adrian Wood.

Compania este prezentă în România cu un birou de vânzări la București. Anul trecut, afacerile Metso în România au fost de aproape 41 de milioane de lei. Metso a realizat vânzări de 4,9 miliarde de euro în 2024 și avea circa 17.000 de angajați.

Te-ar mai putea interesa și
Unde au mers cel mai des românii cu Uber anul acesta. Top 3 destinații în funcție de regiunea țării
Unde au mers cel mai des românii cu Uber anul acesta. Top 3 destinații în funcție de regiunea țării
Restaurantul este locul în care românii călătoresc cel mai des cu un Uber în toate cele 39 de orașe în care este prezentă platforma de ride-sharing, potrivit unei analize realizate de......
Sisteme complexe de detectare şi neutralizare a dronelor vor fi cumpărate de compania care aeroporturile din Capitală
Sisteme complexe de detectare şi neutralizare a dronelor vor fi cumpărate de compania care aeroporturile din Capitală
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti intenţionează să achiziţioneze sisteme integrate de detectare, identificare, ...
Australia confirmă primul caz de gripă aviară la un mamifer în această ţară
Australia confirmă primul caz de gripă aviară la un mamifer în această ţară
Australia a confirmat duminică primul caz de gripă aviară H5N1 la un mamifer în această ţară, după ce virusul a fost ...
Putin susţine că situaţia aprovizionării cu combustibil este sub control, în pofida atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor
Putin susţine că situaţia aprovizionării cu combustibil este sub control, în pofida atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor
Preşedintele rus Vladimir Putin a susţinut duminică într-un interviu că situaţia de pe piaţa combustibililor este ...