Fostul primar din Wuhan, în funcție la începutul pandemiei, vizat de o anchetă anticorupție

Fostul primar al orașului Wuhan, Zhou Xianwang, în funcție la începutul pandemiei, este anchetat pentru „încălcări grave”, au anunțat marți principalele organisme anticorupție din Beijing, informează AFP și Agerpres.
AGERPRES - mar, 08 iul. 2025, 10:17
Fostul primar din Wuhan, în funcție la începutul pandemiei, vizat de o anchetă anticorupție

Zhou Xianwang a ocupat funcția de primar al metropolei Wuhan (centru) din 2018 până la începutul anului 2021, jucând un rol cheie în gestionarea primului focar cunoscut de Covid-19.

Cele două organisme cheie de combatere a corupției din Beijing au declarat că Zhou este suspectat de „încălcări grave ale disciplinei și legilor”, un eufemism comun pentru corupție.

El „face în prezent obiectul unei anchete disciplinare și al unei investigații de supraveghere”, potrivit unei declarații a Comisiei Centrale pentru Inspecție Disciplinară și a Comisiei Naționale de Supraveghere. Declarația nu a furnizat detalii despre presupusele fapte de conduită necorespunzătoare ale lui Zhou sau despre perioada în care acestea au avut loc.

În ianuarie 2020, într-un interviu acordat unui post de televiziune de stat, Zhou a recunoscut că nu a putut face publice informații legate de pandemie, adăugând că era necesar „să se obțină autorizație înainte de a divulga informații”. Mai mulți observatori au interpretat această declarație ca o critică indirectă la adresa guvernului central.

Din 2021 și de la demisia sa din funcția de primar al orașului Wuhan, Zhou a ocupat alte funcții mai puțin prestigioase, printre care cea de vicepreședinte al unui comitet provincial subordonat principalului organ consultativ politic chinez.

Președintele chinez Xi Jinping s-a angajat într-o amplă campanie anticorupție de la venirea sa la putere, în urmă cu peste un deceniu, cu scopul declarat de a eradica corupția la toate nivelurile Partidului Comunist aflat la putere.

Susținătorii spun că această campanie promovează o guvernare curată, în timp ce criticii afirmă că ea servește drept instrument pentru Xi de a-și elimina adversarii politici, comentează AFP.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Tendințe din domeniul securității cibernetice în industria jocurilor online
Tendințe din domeniul securității cibernetice în industria jocurilor online
Industria jocurilor de noroc este în plină expansiune, datorită inovațiilor captivante din domeniu și a creșterii vertiginoase a numărului de jucători la nivel global. Totuși, pe măsură ce......
O dronă a căzut într-o gospodărie din Vrancea. Populația din zonă a fost evacuată
O dronă a căzut într-o gospodărie din Vrancea. Populația din zonă a fost evacuată
Locuitorii aflaţi pe o rază de aproximativ 300 de metri în jurul unei gospodării din satul Ciuşlea, comuna Garoafa, ...
O nouă sesiune de înscrieri în Programul „Rabla” 2026 pentru persoane fizice demarează marţi dimineaţa
O nouă sesiune de înscrieri în Programul „Rabla” 2026 pentru persoane fizice demarează marţi dimineaţa
Persoanele fizice care nu au reuşit să se înscrie anterior în Programul "Rabla" 2026 vor avea o nouă oportunitate de ...
Noi reguli europene pentru baterii. Ce este „Pașaportul Digital” pe care Uniunea Europeană îl impune producătorilor și importatorilor
Noi reguli europene pentru baterii. Ce este „Pașaportul Digital” pe care Uniunea Europeană îl impune producătorilor ...
Producătorii şi importatorii de baterii trebuie să se adapteze unor noi cerinţe europene privind, printre altele, siguranţa, ...