Când va circula primul tren PESA în România şi când ajung alte 14 rame electrice

Şeful Autorităţii Feroviare Române a declarat pentru Agerpres că polonezii de la PESA vor livra 14 trenuri şi, cel mai târziu, la începutul anului 2026, primul tren va circula la CFR Călători. Primul tren PESA care a ajuns în ţara noastră a început testele la începutul lunii iunie.
AGERPRES - J, 10 iul. 2025, 08:47
Când va circula primul tren PESA în România şi când ajung alte 14 rame electrice

„PESA ne-a informat că anul acesta vor livra 14 trenuri în România şi cel mai târziu la începutul anului viitor primul tren va circula. Bineînţeles că în această perioadă trebuie să treacă toate testele, dar în ianuarie anul viitor primul tren va circula la CFR Călători, a declarat Mihai Barbu, președintele ARF (Autoritatea Feroviară Română).

Distribuţia pe operatori a celor 62 de rame regionale este următoarea: CFR Călători – 34; Regio Călători – şase; Transferoviar Călători – şapte, Interregional Călători – opt, Astra Trans Carpatic – patru, Softrans – trei.

Primul tren PESA pentru România a intrat în teste la Făurei

Rama electrică regională PESA 655-5 (RE-R103) a început turul de forță al testelor statice și dinamice, la Centrul de Testări Feroviare Făurei, aflat în cadrul Autorității Feroviare Române – AFER, locație în care se asigură servicii integrate de efectuare a probelor, încercărilor și testelor, specifice domeniului feroviar.

 

pesaAcest tren PESA a sosit în țară în a doua parte a lunii trecute și face parte din lotul celor 62 trenuri destinate traficului regional și suburban, achiziționate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), prin Fondul pentru Modernizare.

pesaPrincipalele categorii de încercări, probe și determinări, ce urmează a fi efectuate cu rama electrică PESA 655-5 (RE-R103), în incinta Centrului de Testări Feroviare Făurei, sunt:
– determinarea caracteristicilor dinamice în circulație;
– evaluarea calității de mers;
– măsurarea drumurilor de frânare;
– evaluarea nivelului de zgomot la interior și exterior, în staționare și mișcare;
– determinarea gradului de etanșare a vehiculelor feroviare etc.

pesaToate aceste activități fac parte din etapele pe care le implică procedurile de certificare NoBo (Organism Notificat) și DeBo (Organism Desemnat) efectuate la acest vehicul feroviar, demersuri impuse de documentele tehnice de referință europene și naționale, specifice domeniului feroviar, au explicat cei de la ARF.

Aceștia precizează că orice vehicul feroviar ce urmează a fi autorizat – de tip și/sau de introducere pe piață în vederea exploatării pe rețeaua feroviară – trebuie să respecte condițiile stipulate atât în Specificațiile Tehnice de Interoperabilitate (STI), cât și în referințele naționale (NNTR). Respectarea acestor condiții sunt verificate prin procedurile de certificare NoBo și DeBo.

FOTO – VIDEO: Rama electrică regională PESA 655-5 (RE-R103) la Centrul de Testări Feroviare Făurei

Te-ar mai putea interesa și
Este oficial, 2026 este un an bun pentru agricultură. Producția de grâu a depășit-o pe cea de anul trecut. Cât au băgat fermierii în hambare
Este oficial, 2026 este un an bun pentru agricultură. Producția de grâu a depășit-o pe cea de anul trecut. Cât au băgat ...
Producția de grâu, secară și triticale a depășit 13,5 milioane de tone după ce s-a recoltat 99,1% din suprafața cultivată, arată ultimele date ale Ministerului Agriculturii. Cantitatea este......
CEO Microsoft România: Avem nevoie de tineri absolvenți care să știe să facă lucrurile diferit. Cred că vom depăși de 2.000 de angajați anul viitor
CEO Microsoft România: Avem nevoie de tineri absolvenți care să știe să facă lucrurile diferit. Cred că vom depăși ...
Inginerii Microsoft din România contribuie la dezvoltarea unora dintre produsele pe care gigantul american le vinde în ...
Ucraina construiește un parc eolian uriaș care să livreze energie inclusiv în România. Proiectul a fost acceptat de Bruxelles
Ucraina construiește un parc eolian uriaș care să livreze energie inclusiv în România. Proiectul a fost acceptat de ...
Comisia Europeană a aprobat trei noi proiecte transfrontaliere în domeniul energiei regenerabile în cadrul celui de-al ...
Industria regenerabilelor a cerut ANRE reducerea garanției cerute pentru proiectele de baterii, la 5.000 de euro/MW, de la 30.000 cât este acum
Industria regenerabilelor a cerut ANRE reducerea garanției cerute pentru proiectele de baterii, la 5.000 de euro/MW, de ...
Reprezentanții industriei regenerabile au solicitat ANRE reducerea de șase ori a garanției solicitate pentru autorizarea ...