Alstom ar trebui să plătească penalități de zeci de milioane de euro pentru întârzierile cu doi ani în livrarea trenurilor Coradia

Alstom ar trebui să plătească statului român penalități de zeci de milioane de euro pentru întârzierile cu doi ani în livrarea trenurilor Coradia, noul grafic indicând luna ianuarie 2026, a declarat președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, Mihai Barbu, citat de Agerpres.
AGERPRES - J, 10 iul. 2025, 10:41
Alstom ar trebui să plătească penalități de zeci de milioane de euro pentru întârzierile cu doi ani în livrarea trenurilor Coradia

În schimb, producătorul polonez PESA va livra anul acesta 14 trenuri în România, iar prima ramă va circula la începutul lui 2026, operată de CFR Călători.

Mihai Barbu a mai vorbit despre majorarea indemnizațiilor pentru șefime la CFR Călători, respectiv cei șapte membri ai Consiliului de Administrație și cei doi directori – directorul general și directorul financiar – cu aproape 32.000 lei pe lună pentru fiecare, dar și despre compensațiile acordate de statul român operatorilor de transport feroviar de călători.

Șeful ARF a subliniat că în sector trebuie făcute investiții serioase pentru a putea readuce pe calea ferată și călătorii, dar și marfa, având în vedere că până în prezent prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) s-au construit 500 kilometri de autostrăzi și drumuri expres, dar s-au reabilitat doar 170 kilometri de cale ferată și nu s-a construit un metru de cale ferată nouă.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Brașov – Sighișoara: Ce progrese au mai făcut „cârtițele” Aktor la cele mai lungi tuneluri feroviare în construcție din România
Calea ferată Brașov – Sighișoara: Ce progrese au mai făcut „cârtițele” Aktor la cele mai lungi tuneluri ...
Progres la tunelurile Ormeniș și Homorod ale liniei de cale ferată Brașov - Sighișoara. TBM-urile ("cârtițele") au forat împreună 6,83 kilometri, potrivit celor mai recente date ale CFR......
Telecomul românesc are clienți mulțumiți, dar randamente slabe: operatorii nu reușesc să își crească veniturile și să țină pasul cu inflația – raport
Telecomul românesc are clienți mulțumiți, dar randamente slabe: operatorii nu reușesc să își crească veniturile ...
România are clienți mulțumiți de serviciile de internet și telefonie mobilă, dar operatorii nu reușesc să transforme ...
Cseke Attila: Programul de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat
Cseke Attila: Programul de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat
Programul guvernamental de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat, în condiţiile în care ...
Schimburile comerciale dintre România şi SUA au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025
Schimburile comerciale dintre România şi SUA au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025
Schimburile comerciale dintre România şi Statele Unite ale Americii (SUA) au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025, ...