România urmărește atât protejarea agricultorilor români, cât și continuarea sprijinului pentru Ucraina

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că poziția României cu privire la importurile de produse alimentare din Ucraina urmărește atât protejarea și sprijinirea corespunzătoare a agricultorilor și producătorilor români, cât și continuarea sprijinului pentru țara vecină, scrie Agerpres.
AGERPRES - vin, 11 iul. 2025, 07:31
România urmărește atât protejarea agricultorilor români, cât și continuarea sprijinului pentru Ucraina
„Având în vedere apariția în spațiul public a unor informații factual eronate ce vizează poziția României și a Ministerului Afacerilor Externe (MAE) cu privire la importurile de produse alimentare din Ucraina, MAE face următoarele precizări: România are o poziție agreată pe subiectul relațiilor comerciale între UE și Ucraina inclusiv în materie de importuri agricole. Această poziție include inclusiv introducerea în textul acordului revizuit dintre UE și Ucraina a unor elemente cum este clauza de salvgardare precum și a standardelor de calitate pentru produsele agro-alimentare. Subiectul acordului revizuit este discutat la nivelul Uniunii Europene, în formate consolidate, fiind vorba de politici europene sectoriale agricole, comerciale și economice, și nu în formate regionale”, se afirmă într-un comunicat al MAE.
Potrivit sursei citate, subiectul impactului războiului asupra Ucrainei și implicațiile asupra sectorului său agricol, dar și cele ce vizează modul în care acestea afectează piața internă a Uniunii Europene sunt pe agenda de lucru a Consiliului Agricultură și Pescuit, care va avea loc luni, 14 iulie, iar miniștrii de resort din România (ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, ministrul Afacerilor Externe) au discuții pentru a asigura împreună susținerea intereselor României.

„Poziția României a fost deja exprimată, inclusiv la nivelul COREPER în vederea discuțiilor privind acordul revizuit și a pregătirii reuniunii de săptămâna viitoare. Poziția României pleacă de la integrarea intereselor multisectoriale și urmărește protejarea și sprijinirea corespunzătoare a agricultorilor și producătorilor români simultan cu continuarea sprijinului pentru Ucraina. Narativele care pun aceste obiective în contradicție nu țin de realitatea obiectivă a politicilor României și vizează generarea de tensiuni într-un context dificil în care categorii de cetățeni, cum sunt fermierii, au îngrijorări legitime care sunt speculate. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, precum și Ministerul Afacerilor Externe, lucrează împreună în direcția menționată și vor comunica concret și clar rezultatele eforturilor consolidate ale României și ale UE pe măsură ce evoluează discuțiile la nivel european”, se mai menționează în comunicatul MAE.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitutdini de peste 2.000 de metri
Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitutdini de peste 2.000 de metri
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o informare de vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării şi ninsori la altitudini de peste 2.000 de metri, dar şi un Cod......
FOTO Primul stadion exclusiv verde din România. Construcții Erbașu prezintă progresul lucrărilor la arena unui mare oraș din România
FOTO Primul stadion exclusiv verde din România. Construcții Erbașu prezintă progresul lucrărilor la arena unui mare ...
Lucrările la stadionul "Nicolae Dobrin" din Pitești avansează, potrivit informațiilor transmise de compania Construcții ...
Mihai Alexandru Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cere explicații Guvernului Bolojan pentru întârzierile la plata fondurilor europene
Mihai Alexandru Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cere explicații Guvernului Bolojan ...
Mihai Alexandru Ghigiu, propus pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, anunță că va dispune ...
Tranzacție gigant în aviație: Turkish Airlines cumpără peste 300 de motoare pentru noile sale aeronave Boeing 737 MAX
Tranzacție gigant în aviație: Turkish Airlines cumpără peste 300 de motoare pentru noile sale aeronave Boeing 737 MAX
Turkish Airlines (THY) a semnat un memorandum de înțelegere cu producătorul de motoare de aviație CFM International pentru ...