Nicuşor Dan: România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA

România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan, scrie Agerpres.
AGERPRES - D, 13 iul. 2025, 12:37
Nicuşor Dan: România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA

„România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşedintei Ursula von der Leyen pentru continuarea negocierilor astfel încât să ajungă la un acord cu SUA înainte de 1 august. De asemenea, susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA, în interesul cetăţenilor şi afacerilor noastre şi al parteneriatului transatlantic”, a scris şeful statului, potrivit Agerpres.

Uniunea Europeană este pregătită să facă paşii necesari pentru a-şi proteja interesele dacă SUA vor impune taxe vamale de 30% asupra bunurilor UE de la 1 august, a declarat sâmbătă preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit Reuters şi AFP.

Von der Leyen a precizat într-un comunicat că blocul este în continuare pregătit „să continue să lucreze pentru obţinerea unui acord până la 1 august”.

„Puţine economii din lume sunt pe măsura UE în ceea ce priveşte nivelul de deschidere şi de aderare la practici comerciale corecte”, a adăugat ea.

„Vom face toţi paşii necesari pentru a proteja interesele UE, inclusiv adoptarea de contramăsuri proporţionale dacă va fi necesar”, a avertizat şefa Executivului UE.

„Impunerea de taxe vamale de 30% asupra exporturilor UE ar perturba lanţurile de aprovizionare transatlantice esenţiale, în detrimentul întreprinderilor, consumatorilor şi pacienţilor de pe cele două părţi ale Atlanticului”, a transmis von der Leyen.

Te-ar mai putea interesa și
Indicele global al sărăciei (PNUD) a crescut pentru prima dată de la crearea sa în 2010
Indicele global al sărăciei (PNUD) a crescut pentru prima dată de la crearea sa în 2010
Indicele global al sărăciei multidimensionale a crescut pentru prima dată de la crearea sa în 2010, numărul persoanelor afectate majorându-se la 1,2 miliarde, a anunţat luni Programul......
Coreea de Nord a lansat mai multe rachete balistice în Marea Japoniei
Coreea de Nord a lansat mai multe rachete balistice în Marea Japoniei
Coreea de Nord a lansat "mai multe rachete balistice" către Marea Japoniei, a afirmat luni armata sud-coreeană, la câteva ...
Noul Guvern – Luca Niculescu continuă consultărie cu partidele
Noul Guvern – Luca Niculescu continuă consultărie cu partidele
Premierul desemnat, Luca Niculescu, are programate luni noi consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru ...
Salonul Auto de la Paris 2026: 20 de mărci chineze concurează cu Renault, Volkswagen și Stellantis pentru piața europeană
Salonul Auto de la Paris 2026: 20 de mărci chineze concurează cu Renault, Volkswagen și Stellantis pentru piața europeană
Nu mai puțin de 20 de mărci auto chineze vor participa la Salonul Auto de la Paris, programat între 12 și 18 octombrie, ...