Producătorii francezi de vin şi brânzeturi spun că tarifele americane îi vor lovi din plin

Producătorii francezi de vin şi brânzeturi au tras, duminică, un semnal de alarmă cu privire la impactul semnificativ pe care îl vor avea tarifele de 30%, anunţate de preşedintele SUA, Donald Trump la importurile din UE, asupra sectorului agricol francez, transmite Reuters, scrie Agerpres.
AGERPRES - D, 13 iul. 2025, 19:13
Producătorii francezi de vin şi brânzeturi spun că tarifele americane îi vor lovi din plin

Un tarif vamal suplimentar de 30% va fi „dezastruos” pentru industria alimentară franceză, a spus preşedintele Asociaţiei Naţionale a Industriilor Alimentare (ANIA), Jean-Francois Loiseau, în timp ce directorul Asociaţiei producătorilor de lactate (FNIL), Francois Xavier Huard a spus: „este un adevărat şoc pentru producătorii de lapte şi brânzeturi – asta este o piaţă importantă pentru noi”, potrivit Agerpres.

„Este un nou mediu cu care va trebui să ne obişnuim. Nu cred că aceasta situaţie este una temporară”, a mai spus Huard, referindu-se modificarea regulilor şi explozia tensiunilor comerciale. Huard a precizat că sectorul ar putea fi nevoit să îşi regândească strategia, când vine vorba de pieţele pe care operează.

Sectorul lactatelor din Franţa exportă aproape jumătate din producţia sa, inclusiv în SUA, care importă mai ales brânzeturi, cum este Brie, dar şi produse proaspete precum iaurt şi unt.

Sectorul lactatelor din Franţa riscă să piardă vânzări anuale de ordinul sutelor de milioane de euro, în condiţiile în care, potrivit lui Huard, sectorul vinde în fiecare an produse lactate în valoare de 350 milioane de euro în SUA.

Producătorii francezi de alimente se tem că taxele suplimentare la import ar putea face produsele lor inaccesibile pentru cumpărătorii americani afectaţi de inflaţie.

„Produse precum vinul, mai ales, sunt consumate de plăcere, dacă vei avea mai puţini bani de cheltuit, este posibil să renunţi să le achiziţionezi”, a subliniat Yannick Fialip, preşedintele CNPA, Asociaţia care se ocupă cu promovarea exporturilor de produse alimentare franceze. „Vom fi mai puţin competitivi”, a adăugat Fialip, adăugând că deprecierea dolarului în raport cu moneda euro a început deja să pună presiuni asupra exporturilor spre SUA.

Uniunea Europeană a anunţat că preferă o soluţie negociată la disputa comercială cu SUA iar preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxellesul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele vamale americane pentru oţel şi aluminiu, până la începutul lunii august.

Te-ar mai putea interesa și
Primarul Sectorului 6 a semnat autorizaţia de construcţie pentru regenerarea urbană a Căii Crângaşi
Primarul Sectorului 6 a semnat autorizaţia de construcţie pentru regenerarea urbană a Căii Crângaşi
Primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan, a anunţat că a semnat autorizaţia de construcţie pentru regenerarea urbană a Căii Crângaşi, iar lucrările vor începe în curând....
Atenţionare de călătorie MAE: Serbia – incendii de vegetaţie
Atenţionare de călătorie MAE: Serbia – incendii de vegetaţie
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul ...
BNR: Inflaţia va scădea substanţial în trimestrul III, dar va reintra în intervalul ţintei la finele lui 2027
BNR: Inflaţia va scădea substanţial în trimestrul III, dar va reintra în intervalul ţintei la finele lui 2027
Rata anuală a inflaţiei va scădea substanţial în trimestrul III din 2026, pe fondul epuizării efectelor directe ale ...
Redresare mai modestă pentru România. Ce a anunţat BNR despre PIB, inflaţie şi salarii – minuta şedinţei de politică monetară a CA al BNR
Redresare mai modestă pentru România. Ce a anunţat BNR despre PIB, inflaţie şi salarii – minuta şedinţei de ...
Banca Naţională a României (BNR) estimează o redresare mai modestă a activităţii economice în trimestrele II şi ...