Nouă scumpire a carburanților în benzinării, în așteptarea marii scumpiri de la 1 august. Cât costă acum benzina și motorina

Prețul motorinei a crescut azi, pentru a doua oară în această lună, la benzinăriile din România, cu două săptămâni înainte de 1 august, dat la care vom avea scumpirea mare cauzată de creșterea accizei și TVA.
Mihai Nicuţ - lun, 14 iul. 2025, 08:31
Nouă scumpire a carburanților în benzinării, în așteptarea marii scumpiri de la 1 august. Cât costă acum benzina și motorina

Stația Petrom de pe strada Braşov din Sectorul 6, Bucureşti, monitorizată de noi, afișa în dimineața zilei de 14 iulie un preț al benzinei standard de 7,07 lei pe litru și un preț al motorinei standard de 7,44 lei pe  litru.

Așadar, față de ziua precedentă, Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a crescut azi-dimineață prețul motorinei cu 5 bani pe litru, menținând prețul benzinei. Mișcarea va fi vizibilă și la celelalte benzinării de lanț din România.

Este a treia modificare de preț a carburanților la stațiile Petrom din această lună și este totodată și prima scumpire din această lună, care vine după două ieftiniri, cauzate de coborârea cotațiilor la produsele petroliere, care se inflamaseră ca urmare a războiului dintre Israel și Iran. Precedenta modificare de preț a avut loc la 8 iulie, atunci când Petrom a crescut prețul motorinei cu 4 bani pe litru, menținând, la fel, prețul benzinei.

Așadar, observăm o creștere a diferenței de preț între cei doi carburanți, în condițiile în care România este importatoare de motorină, dar exportatoare de benzină.

La momentul redactării acestei știri, cotația petrolului Brent, de referință pentru Europa, era de 70,5 de dolari pe baril, iar cea a benchmarkului american WTI de 68,6 dolari, niveluri în creștere.

Indiferent de evoluțiile cotațiilor la carburanți și țiței, prețurile carburanților vor crește semnificativ în două rânduri, și la 1 august și la 1 ianuarie, ca urmare a creșterii accizelor și a majorării TVA. Pe baza calculelor noastre, benzina se va scumpi cu 43 de bani pe litru, iar motorina se va scumpi cu 40 de bani pe litru, la 1 august. Apoi, la 1 ianuarie, benzina se va scumpi cu 34 de bani pe litru, iar motorina se va scumpi cu 30 de bani pe litru.

Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul din România, cu o rețea de 555 de benzinării, dintre care 393 Petrom și 162 OMV. România consumă anual circa opt milioane de tone de carburanți, preponderent motorină.

Citește și:

Revoltă împotriva comportamentului austriecilor: Răzvan Nicolescu, fost ministru și membru în Consiliul de Supraveghere (CS) al Petrom, cere plecarea șefului OMV, Alfred Stern, din fruntea CS al Petrom. Ce acuzații a adus

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...