Cartel Alfa face apel la toate sindicatele să i se alăture la un marș în jurul Parlamentului de la ora 14.30

CNS Cartel ALFA face un apel către toate organizațiile sindicale să i se alăture la un marș în jurul Parlamentului, care să aibă loc luni, de la ora 14:30, pentru a acționa în comun împotriva atacurilor asupra lucrătorilor și pensionarilor și a celor mai vulnerabili dintre cetățeni, scrie Agerpres.
AGERPRES - lun, 14 iul. 2025, 10:08
Cartel Alfa face apel la toate sindicatele să i se alăture la un marș în jurul Parlamentului de la ora 14.30

Potrivit apelului confederației sindicale, marșul reprezintă un prim demers de unitate și luptă sindicală.

„Așa cum, la acțiunea declanșată de sindicatele din învățământ în data de 7 iulie la Parlament s-au solidarizat sindicate și membrii acestora din alte structuri sindicale, precum și elevi sau cetățeni neafiliați, la fel invităm toate organizațiile sindicale, indiferent de apartenența lor confederală, la marșul de protest organizat în jurul Parlamentului, în data de luni, 14 iulie 2025, între orele 14:30 – 18:30”, se arată în demersul CNS Cartel ALFA.

Astfel, confederația sindicală consideră că este momentul unei acțiuni unite, ferme și neîntârziate, pentru a apăra interesele generale ale lucrătorilor din toate sectoarele de activitate, bugetar și privat deopotrivă, în baza acordului confederațiilor sindicale în vederea organizării de acțiuni coordonate și concertate la nivel național, conștienți de gravitatea situației actuale și de faptul că politicile sociale și economice promovate de către actuala clasă politică reprezintă un atac direct asupra demnității și drepturilor salariaților.

CNS Cartel ALFA susține că marșul este momentul simbolic și necesar pentru a transmite un semnal puternic împotriva ipocriziei guvernamentale și a atacurilor sistematice asupra celor care, cu profesionalism și responsabilitate, își desfășoară activitatea în toate sectoarele de activitate.

„Unitatea este cea mai puternică armă pe care o avem în fața abuzurilor și a disprețului decidenților politici față de munca cinstită, iar CNS Cartel ALFA rămâne ferm angajată în construirea unui front comun sindical, care să apere demnitatea, drepturile și viitorul salariaților din România”, se mai arată în punctul de vedere al confederației sindicale

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
Tribunalul București a amânat decizia privind cererea de insolvență depusă pe 30 septembrie de AnimaWings, arata datele din portalul instanțelor de judecată. ...
Furnizorul auto Valeo cere UE măsuri protecționiste dure: Fabricile europene se închid dacă se acceptă conținut local sub 75%
Furnizorul auto Valeo cere UE măsuri protecționiste dure: Fabricile europene se închid dacă se acceptă conținut local ...
Dezbaterile pe marginea politicii comerciale și industriale a Uniunii Europene au intrat într-o fază critică, pe fondul ...
Eficiența energetică a locuinței începe la golurile din anvelopă
Eficiența energetică a locuinței începe la golurile din anvelopă
Investițiile în izolația pereților și a acoperișului pot fi compromise de ferestre și uși alese sau montate necorespunzător. ...
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Otokar, principalul exportator de sisteme militare terestre din Turcia și companie a grupului Koç, l-a numit pe Tamer Sircali ...