Ce spun oamenii lui Isărescu despre cursul de schimb leu-euro. Ce ar putea urma

Adaugă-ne ca sursă preferată

”Dacă Banca Națională ar forța deprecierea leului pentru a reechilibra balanța de plăți externe, efectul imediat ar fi de creștere suplimentară a presiunilor inflaționiste, pe canalul costului importurilor, ca și de majorare a costului în lei al plăților pentru împrumuturile în valută, atât ale guvernului (ceea ce, de fapt, ar majora deficitul bugetar), cât și ale actorilor neguvernamentali (care ar fi resimțit deopotrivă de populație și de întreprinderi, cu efect recesionist suplimentar).

Este dincolo de orice dubiu că doar reducerea deficitului public, care este cauza principală a unui întreg cortegiu de dezechilibre, interne și externe, din economia României, ar fi de natură a atenua durabil aceste dezechilibre”, arată Eugen Rădulescu în articolul său.

Cosilierul lui Mugur Isărescu arată că, dacă acest lucru nu se va întâmpla suficient de rapid, există un risc major ca încrederea pieței internaționale în perspectivele economiei românești să fie compromisă, iar rating-ul de ţară să coboare la palierul “nerecomandat investiţiilor”.

O intrare a României în Junk, ar atrage inversarea fluxurilor financiare externe, deprecierea drastică a leului și reechilibrarea economiei în cel mai nefavorabil scenariu posibil, prin scăderea consumului intern, creșterea pronunțată a inflației, sărăcirea abruptă a cetățenilor, recesiune puternică și de durată.

”Deși a înregistrat o anumită stabilitate nominală, cursul leului nu este fundamental supraapreciat”, arată Rădulescu. Totuși, există un argument, foarte puternic, de natură a contrazice această concluzie: deficitul cronic al contului curent al balanței de plăți arată că importurile de bunuri și servicii se mențin net mai ridicate decât exporturile.

Teoria economică susține că, într-o atare situație, având cererea agregată mult superioară ofertei agregate, deprecierea cursului valutar este conduita cea mai rațională, care ar antrena ameliorarea raportului dintre cerere și ofertă.

Însă, în situația particulară din țara noastră, avem o lungă perioadă, cam zece ani, în care deficitul bugetar a urcat din ce în ce mai mult, până la un vârf de 9,3% (după metodologia ESA) în 2024. Această deteriorare s-a împletit cu deficitul de cont curent, cele două “deficite gemene” acționând în tandem.

La nivel macroeconomic, se poate susține aserțiunea că întregul dezechilibru dintre cererea și oferta agregate se regăsește în deficitul bugetar, care este cauza primordială a excesului de cerere internă. Ceea ce înseamnă că, dacă se realizează reducerea deficitului bugetar și încadrarea lui în limita de 3% prevăzută în Tratatul de la Maastricht, se poate atinge concomitent restrângerea confortabilă a deficitului de cont curent, fără a fi necesară forțarea reducerii lui printr-o depreciere indusă de banca centrală.