Începe „Marea reparaţie” în Bucureşti. Jumătate de miliard de lei pentru lucrăride reparaţii pe străzi şi trotuare din toată Capitala

Ample lucrări de reparaţii pe străzile şi trotuarele aflate în administrarea Municipalităţii încep în tot oraşul.
AGERPRES - lun, 14 iul. 2025, 15:01
Începe

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), prin Administraţia Străzilor, a încheiat trei acorduri-cadru, în valoare totală de 447 de milioane de lei, pentru efectuarea acestor intervenţii pe o perioadă de patru ani, a declarat primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu.

Bujduveanu a scris, luni, pe Facebook, că în scurt timp urmează să fie încheiate alte trei astfel de contracte.

Acesta a adăugat că finalizarea acestor proceduri permite demararea lucrărilor de reparaţii pe marile bulevarde administrate de Municipalitate, scrie Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
Federaţia Agro-Star 2022 cere Ministerului Agriculturii clarificări cu privire la intenția de reorganizare a APIA
Federaţia Agro-Star 2022 cere Ministerului Agriculturii clarificări cu privire la intenția de reorganizare a APIA
Federaţia Agro-Star 2022 solicită Ministerului Agriculturii clarificarea publică a eventualelor intenţii privind reorganizarea sau reducerea personalului Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie......
Nazare: Confirmarea ratingului de către S&P, după Fitch şi Moody’s, demonstrează cât de importantă este acesta pentru păstrarea încrederii investitorilor şi reducerea costurilor de finanţare
Nazare: Confirmarea ratingului de către S&P, după Fitch şi Moody’s, demonstrează cât de importantă este ...
Confirmarea ratingului României de către agenţia S&P, după deciziile similare ale Fitch şi Moody's, transmite semnale ...
Consultări la Cotroceni. Dominic Fritz: Premier independent nu există. Premierul este dependent de o majoritate în Parlament, pe care momentan nu o vedem. USR nu va vota un guvern din care face parte PSD
Consultări la Cotroceni. Dominic Fritz: Premier independent nu există. Premierul este dependent de o majoritate în Parlament, ...
Preşedintele USR, Dominic Fritz, nu susţine varianta unui premier independent, apreciind că acesta ar fi în realitate ...
Calea ferată Constanța – Mangalia: Modernizarea haltelor Costinești Tabără și Neptun se apropie de final
Calea ferată Constanța – Mangalia: Modernizarea haltelor Costinești Tabără și Neptun se apropie de final
Modernizarea haltelor de călători Costinești Tabără și Neptun din cadrul liniei de cale ferată Constanța - Mangalia ...