Israel anunţă că ar putea retrage o parte din trupe din Fâşia Gaza (presă)

Israelul a prezentat o nouă propunere în cadrul discuţiilor indirecte privind un armistiţiu în conflictul din Gaza, transmite marţi dpa, citând presa israeliană.
AGERPRES - mar, 15 iul. 2025, 12:15
Israel anunţă că ar putea retrage o parte din trupe din Fâşia Gaza (presă)

Statul israelian este dispus acum să retragă mai multe trupe din Fâşia Gaza în cursul armistiţiului decât s-a oferit anterior, a relatat luni ziarul Times of Israel, citând un diplomat arab.

Negocierile indirecte dintre Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas din capitala Qatarului, Doha, au stagnat recent, un punct cheie în dispută reprezentându-l opiniile diferite cu privire la amploarea retragerii trupelor israeliene, în special din sudul Fâşiei Gaza, scrie Agerpres.

Israelul a susţinut anterior ca forţele sale să rămână pe o zonă relativ extinsă, cuprinzând o zonă-tampon de trei kilometri lăţime de-a lungul graniţei cu Egiptul, lângă Rafah, precum şi aşa-numitul Coridor Morag, care separă Rafah de Khan Younis, următorul oraş al teritoriului de coastă.

Hamas însă a cerut retragerea forţelor israeliene pe poziţiile pe care le deţineau înainte de destrămarea ultimului armistiţiu din martie.

Conform propunerii nou anunţate, Israelul şi-ar reduce prezenţa militară la o zonă tampon de 2 kilometri lăţime de-a lungul frontierei de sud, lângă Rafah.

Cu toate acestea, potrivit diplomatului arab citat de Times of Israel, sunt semne de întrebare dacă această concesie va duce la un progres în negocieri.

Dorinţa Israelului de a-şi menţine prezenţa militară în sudul Gazei este legată de planurile guvernului prim-ministrului Benjamin Netanyahu de a înfiinţa acolo o tabără pentru sute de mii de palestinieni, conform relatărilor din mass-media. Criticii au prezentat-o în schimb ca pe un lagăr de internare care ar putea duce în cele din urmă la deportarea forţată. Israelul se referă totuşi la ea ca la un „oraş umanitar” destinat ca bază pentru „plecarea voluntară” a locuitorilor din Gaza.

Războiul Israelului din Gaza, care a urmat atacurilor teroriste din 7 octombrie 2023 ale Hamas şi ale altor militanţi islamişti, continuă să provoace consternare la Naţiunile Unite, menţionează dpa. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat luni la New York că, deşi „cu toţii am condamnat oribilele atacuri ale Hamas, ceea ce vedem în Gaza este un nivel de moarte şi distrugere fără precedent în vremurile recente”.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect de sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de mare capacitate din......
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...