Fond de criză pentru producătorii agricoli din UE – propunere a României la AGRIFISH

România sprijină fără rezerve conţinutul declaraţiei comune privind aspectele agricole ale modificării acordului comercial Uniunea Europeană (UE) - Ucraina şi consideră esenţială constituirea unui fond de criză dedicat producătorilor agricoli din UE, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, în cadrul reuniunii Consiliul Agricultură şi Pescuit (Agrifish).
AGERPRES - mar, 15 iul. 2025, 13:08
Fond de criză pentru producătorii agricoli din UE - propunere a României la AGRIFISH

„Faptul că ne reunim în acest format şi reprezentăm sectorul agricol al ţărilor noastre ne obligă să acţionăm concret şi solidar. Nu mai este suficient să luăm notă de preocupări. Este momentul să formulăm măsuri clare pentru a proteja sectoarele noastre agricole cele mai grav afectate. Prin implicarea sa, România a demonstrat că este un vecin şi un partener strategic. Au fost făcute eforturi importante pentru facilitarea exporturilor agricole ale Uniunii, ale Ucrainei, România fiind principala poartă de ieşire”, a transmis Barbu într-o postare video, publicată marţi pe propria pagină de Facebook.

În acest context, Barbu a subliniat că este obligaţia UE de a proteja şi apăra interesele fermierilor europeni, scrie Agerpres.

„Avem obligaţia şi o responsabilitate mare faţă de fermierii noştri şi cei din Uniunea Europeană de a le proteja şi apăra interesele. România sprijină fără rezerve conţinutul declaraţiei comune privind aspectele agricole ale modificării acordului comercial Uniunea Europeană – Ucraina. Aşa cum am spus în precedentele intervenţii în cadrul acestui consiliu, datoria noastră este să ne protejăm fermierii, să luăm toate măsurile pentru a ne asigura că pot continua să producă şi pentru a ne asigura securitatea alimentară. Acesta este motivul pentru care suntem aici şi este obligatoriu să ne îndeplinim acest mandat în folosul fermierilor noştri”, a mai spus şeful MADR.

În plus, ministrul Agriculturii consideră esenţială constituirea unui fond de criză dedicat producătorilor agricoli din UE, care să compenseze pierderile cauzate de importurile excesive din Ucraina.

„Acest fond trebuie să fie flexibil, accesibil, rapid şi adaptat impactului real din teren, mai ales în regiunile de frontieră cele mai expuse. Totodată, susţinem introducerea unei clauze de revizuire la doi ani pentru a permite o ajustare eficientă în funcţie de evoluţia pieţei. România nu cere privilegii, ci tratamente echitabile şi măsuri proporţionale cu impactul suferit. Dacă dorim ca piaţa unică să rămână funcţională, atunci trebuie să integrăm aceste măsuri de protecţie direct în acordul revizuit”, a transmis în cadrul reuniunii Agrifish, ministrul român al Agriculturii.

În cadrul sesiunii publice a Consiliului, Preşedinţia daneză a prezentat programul de lucru şi principalele priorităţi pentru semestrul al doilea al anului 2025. Aceasta vizează promovarea unor politici care să contribuie la simplificarea cadrului legislativ şi la îmbunătăţirea reglementărilor în domeniul agricol şi piscicol, cu accent pe sprijinirea fermierilor, pescarilor şi producătorilor din sectorul agroalimentar.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuţ Barbu, a participat, luni, la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AGRIFISH), ce a avut loc la Bruxelles. Oficialul a fost însoţit de Dana Rebega, director general al Direcţiei Generale Dezvoltare Rurală – AM PNDR.

Te-ar mai putea interesa și
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor periculoase, a trecut sub controlul companiei italiene de......
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de la statutul de prea mare pentru a fi lăsată să se prăbuşească la cel de prea mare pentru a fi salvată”
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de ...
Franţa riscă să intre într-o criză a datoriei publice şi ar putea deveni prea mare pentru ca Banca Centrală Europeană ...
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o ...
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe platforma Booking.com, iar printre cele mai ...