Curtea Constituţională din Germania permite bazei aeriene americane din Ramstein să sprijine atacurile cu drone

Curtea Constituţională a Germaniei a respins marţi o plângere constituţională privind responsabilitatea legală a guvernului pentru atacuri cu drone americane desfăşurate în Yemen cu sprijinul facilităţilor de la baza aeriană americană din Ramstein, informează agenţia germană de presă dpa.
AGERPRES - mar, 15 iul. 2025, 15:58
Curtea Constituţională din Germania permite bazei aeriene americane din Ramstein să sprijine atacurile cu drone

Curtea Constituţională, cu sediul în oraşul Karlsruhe din sud-vestul ţării, a respins acţiunea a doi cetăţeni yemeniţi ale căror rude au fost ucise într-un atac cu drone americane în Yemen în 2012, scrie Agerpres.

Reclamanţii au acţionat guvernul german în instanţă, susţinând că acesta este parţial responsabil pentru ceea ce ei au susţinut a fi încălcări ale legislaţiei internaţionale de către SUA, deoarece atacurile cu drone au fost facilitate de o staţie de comunicaţii prin satelit amplasată la baza aeriană Ramstein, în vestul Germaniei.

Potrivit dpa, Curtea a constatat că, deşi Germania are un mandat general de a proteja persoanele aflate în străinătate împotriva încălcării drepturilor fundamentale ale omului şi a dreptului internaţional, această obligaţie apare doar în anumite cazuri.

În situaţia atacurilor cu drone americane, instanţa a concluzionat că „nu s-a putut stabili că SUA au aplicat criterii nejustificate pentru a distinge ţintele militare legitime de civilii protejaţi în conflictul armat neinternaţional din Yemen”.

Victimele atacului din 2012 erau, potrivit reclamanţilor yemeniţi, un poliţist şi un cleric cu discursuri împotriva grupării teroriste al-Qaida. Aceştia ar fi fost ucişi în timpul unei întâlniri cu trei posibili membri ai al-Qaida.

Decizia pune capăt unui caz juridic care dura de un deceniu, acesta fiind înaintat instanţei în 2014.

Staţia de comunicaţii prin satelit, în funcţiune din 2010

Cazul a implicat o staţie de comunicaţii prin satelit, despre care autorităţile americane au informat Ministerul Apărării din Germania în 2010 că o construiesc la Ramstein pentru asistenţă la controlul dronelor fără pilot.

Ministerul Apărării de la Berlin a comunicat în decembrie că există „un dialog continuu şi de încredere” cu Washingtonul privind utilizarea bazei aeriene.

„Guvernul german a obţinut asigurări în repetate rânduri că misiunile aeronavelor fără pilot nu vor fi lansate şi nici nu vor fi controlate sau comandate din Germania şi că armata SUA va respecta legislaţia aplicabilă în operaţiunile sale”, a subliniat acesta.

Argumentul a fost respins de avocatul Andreas Schuller de la Centrul European al Drepturilor Constituţionale şi ale Omului (ECCHR), care a susţinut cazul.

„Toate datele care circulă către şi de la drone trec prin Ramstein”, a declarat el. „Ramstein este necesar pentru a putea fi controlate în timp real din SUA”.

Reclamanţii continuă să locuiască în Yemen, unde încă au loc atacuri, inclusiv cu drone, a precizat Schuller, descriind situaţia drept „o permanentă ameninţare psihologică, o ameninţare la adresa vieţii lor”.

Te-ar mai putea interesa și
România a devenit stat fondator al Băncii pentru Apărare, Securitate şi Rezilienţă
România a devenit stat fondator al Băncii pentru Apărare, Securitate şi Rezilienţă
România va deveni stat fondator al noii Defense, Security and Resilience Bank (DSRB), instituţie financiară internaţională dedicată finanţării proiectelor din domeniile apărării,......
VIDEO Umbrărescu readuce treptat la viață una dintre cele mai vechi uzine din România. Lucrările la Oțelu Roșu avansează rapid
VIDEO Umbrărescu readuce treptat la viață una dintre cele mai vechi uzine din România. Lucrările la Oțelu Roșu avansează ...
Investițiile pentru reluarea producției la combinatul siderurgic de la Oțelu Roșu, oprit de multă vreme și salvat de ...
Grecia cere respectarea sensibilităţilor tuturor aliaţilor NATO în ceea ce priveşte vânzarea de avioane F-35 către Turcia
Grecia cere respectarea sensibilităţilor tuturor aliaţilor NATO în ceea ce priveşte vânzarea de avioane F-35 către ...
Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a cerut miercuri, la sosirea sa la summitul liderilor NATO de la Ankara, să fie ...
Activele financiare ale administraţiilor publice au crescut la 30,2% din PIB în primul trimestru – date BNR
Activele financiare ale administraţiilor publice au crescut la 30,2% din PIB în primul trimestru – date BNR
Activele financiare ale administraţiilor publice au crescut cu 4,6 puncte procentuale în primul trimestru din 2026, comparativ ...