Slovacia blochează adoptarea unui nou pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei. Premierul slovac Fico consideră idioată propunerea Comisiei de a renunța la importurile de gaze din Rusia

Consiliul UE nu a reuşit să aprobe marţi al 18-lea pachet de sancţiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanţii că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând din anul 2028 nu-i va prejudicia economia, relatează agenţiile Reuters şi EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 15 iul. 2025, 19:29
Slovacia blochează adoptarea unui nou pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei. Premierul slovac Fico consideră idioată propunerea Comisiei de a renunța la importurile de gaze din Rusia

Slovacia „respinge propunerea idioată a Comisiei Europene de a opri fluxurile de gaz rusesc începând din anul 2028”, a semnalat premierul social-democrat slovac Robert Fico.

El a cerut Bruxelles-ului garanţii că economia ţării sale nu va fi afectată de această sistare a importurilor de gaz rusesc, în condiţiile în care Slovacia este puternic dependentă de aceste importuri şi, fiind lipsită de ieşire la mare, are posibilităţi limitate de aprovizionare cu gaze naturale lichefiate (GNL), care în plus sunt mai scumpe decât gazele furnizate de Rusia prin conducte.

Slovacia a cerut prelungirea termenului de eliminare a importurilor energetice ruseşti în UE până în anul 2034, când expiră contractul său cu compania rusă Gazprom, solicitare însă respinsă de Comisia Europeană, a precizat premierul slovac. Prin urmare, a adăugat el, Slovacia a cerut amânarea adoptării celui de-al 18-lea pachet de sancţiuni europene împotriva Rusiei, pachet care nu are legătură cu planul european de sistare a importurilor energetice din Rusia.

Şefa diplomaţiei europene, estona Kaja Kallas, a confirmat după o reuniune a miniştrilor europeni de Externe că noul pachet de sancţiuni ale UE împotriva Rusiei nu a putut fi adoptat şi s-a declarat „cu adevărat întristată” de acest lucru, ea afirmând de asemenea că mingea este în terenul Slovaciei.

După ce Comisia Europeană a prezentat în luna mai un plan de eliminare a importurilor energetice din Rusia, premierul Robert Fico a declarat că înţelege încercările europene de reducere a dependenţei energetice faţă de ţările terţe, dar a avertizat că iniţiativa Bruxelles-ului va aduce prejudicii Uniunii Europene, întrucât va avea ca efect creşterea preţurilor la energie şi diminuarea competitivităţii blocului comunitar.

„Aceasta este pur şi simplu sinucidere economică să mergem în punctul în care să trebuiască să nu mai avem nici gaz, nici combustibil nuclear, nici petrol, doar pentru că un fel de nouă Cortină de Fier se construieşte între lumea occidentală şi probabil Rusia şi alte ţări”, a remarcat Fico.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri anticipate în Serbia, peste două luni
Alegeri anticipate în Serbia, peste două luni
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a anunţat joi că alegerile legislative anticipate ar urma să aibă loc în octombrie, menţionând două date posibile şi dând astfel dreptate......
Cântăreţul Mario Fresh are afaceri cumulate de 853.000 lei la cele două firme cu profil muzical, sub nivelul din 2024. A treia firma a crescut masiv într-un an
Cântăreţul Mario Fresh are afaceri cumulate de 853.000 lei la cele două firme cu profil muzical, sub nivelul din 2024. ...
Cântăreţul Mario Gălăţanu (27 de ani), alias Mario Fresh, deţine integral două firme cu profil muzical (activităţi ...
BMW reevaluează gama: ce modele ar putea dispărea în era Neue Klasse
BMW reevaluează gama: ce modele ar putea dispărea în era Neue Klasse
BMW își reevaluează portofoliul de produse în cadrul unui program mai amplu de reducere a costurilor și de standardizare ...
Ce noutăți aduce Apple la iPhone 18 Pro și iPhone 18 Pro Max. Lansarea are loc în septembrie
Ce noutăți aduce Apple la iPhone 18 Pro și iPhone 18 Pro Max. Lansarea are loc în septembrie
Noua generație de telefoane de la Apple va fi lansată în luna septembrie, iar mai multe detalii despre ce specificații ...