Prim-ministrul ucrainean Denis Şmîgal și-a prezentat demisia în fața Parlamentului

Premierul ucrainean Denis Şmîgal şi-a prezentat marţi demisia în Parlamentul ţării (Rada Supremă), la o zi după ce preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat înlocuirea sa cu actualul ministru al Economiei Iulia Sviridenko, transmite EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 15 iul. 2025, 21:50
Prim-ministrul ucrainean Denis Şmîgal și-a prezentat demisia în fața Parlamentului

Şmîgal a postat o fotografie a cererii scrise de mână prin care solicită Parlamentului să accepte plecarea sa din funcţie într-un mesaj postat pe contul său de Telegram, în care îi mulţumeşte, de asemenea, lui Zelenski pentru „încrederea” acordată.

Conform unui program de lucru publicat de Kyiv Independent, care citează mai mulţi parlamentari, Rada Supremă va vota miercuri demisia lui Şmîgal, iar joi se va pronunţa cu privire la numirea noilor membri ai cabinetului de miniştri.

Partidul lui Zelenski, Sluga Narodu (Slujitorul Poporului) are majoritatea absolută în Rada Supremă (parlament unicameral), iar schimbările în cabinet se aşteaptă să fie aprobate fără complicaţii.

Zelenski a sugerat săptămâna aceasta că l-ar putea numi pe Şmîgal în funcţia de nou ministru al Apărării, înlocuindu-l pe actualul titular al acestui portofoliu, Rustem Umerov, pe care preşedintele ucrainean l-ar putea numi, aşa cum a declarat săptămâna trecută, drept nou ambasador al Ucrainei în SUA.

Denis Şmîgal are 49 de ani şi este prim-ministru din martie 2020.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Campania de Black Friday pe Trendyol se desfășoară în perioada 3–15 noiembrie 2026; Comercianții români au înregistrat, în medie, vânzări de trei ori mai mari în cadrul Black Friday......
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor guvernamentale”
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor ...
Fondul Monetar Internaţional a lansat miercuri un apel urgent către economiile avansate şi alte state pentru reducerea ...
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului liberalizării, care ar dubla facturile populației
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului ...
Ultimele tranzacții cu gaze din România se fac la prețuri de peste 400 de lei/MWh, de aproape patru ori mai mari decât ...
China impresionează planeta – Gigantul asiatic a avut o creştere explozivă a exporturilor în septembrie
China impresionează planeta – Gigantul asiatic a avut o creştere explozivă a exporturilor în septembrie
Exporturile Chinei au crescut vertiginos în septembrie, conform datelor oficiale publicate miercuri, ceea ce aduce gigantul ...