Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, laudă gestul lui Trump de a trimite mai multe arme Ucrainei, dar cere împărțirea poverii financiare. Președintele SUA a spus că armele le vor plăti europenii

Şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas a făcut apel marţi la SUA "să împartă povara" noului plan de înarmare a Ucrainei, anunţat luni de către preşedintele american Donald Trump, a cărui finanţare, potrivit acestuia, ar trebui să fie asigurată de Europa şi Canada, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 15 iul. 2025, 22:06
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, laudă gestul lui Trump de a trimite mai multe arme Ucrainei, dar cere împărțirea poverii financiare. Președintele SUA a spus că armele le vor plăti europenii

„Salutăm anunţul preşedintelui Trump de a trimite mai multe arme Ucrainei, deşi ne-ar plăcea să vedem o împârţire a poverii”, a afirmat Kallas în faţa presei la Bruxelles.

„Dacă plătim pentru aceste arme, acesta este sprijinul nostru. Deci, este un sprijin european”, a adăugat ea. Prin urmare, este necesar ca „toţi să facă la fel”, a subliniat ea, referindu-se la Statele Unite.

Kaja Kallas s-a exprimat la finalul unei reuniuni a miniştrilor de externe din ţările membre UE.

„Ştiţi, dacă promiteţi că veţi livra arme, dar spuneţi că altcineva va plăti pentru ele, nu este ca şi cum le-aţi fi dat chiar voi, nu-i aşa?”, a întrebat retoric şefa diplomaţiei UE.

În colaborare cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, preşedintele american a anunţat luni un acord potrivit căruia membrii europeni ai Alianţei Nord-Atlantice şi Canada vor cumpăra arme în valoare de miliarde de dolari de la Statele Unite – inclusiv baterii antirachetă Patriot – şi le vor trimite la Kiev.

Germania, prima economie din Europa, a anunţat deja că va juca un rol-cheie în acest program, oferindu-se să achiziţioneze două sisteme Patriot. Ţările de Jos, Suedia şi Danemarca s-au declarat marţi pregătite să participe la programul anunţat de Trump.

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...