Danemarca, Suedia și Țările de Jos vor participa la planul lui Trump și vor cumpăra arme americane pentru Ucraina

Danemarca, Țările de Jos și Suedia au indicat marți că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează France Presse și Agerpres.
AGERPRES - mie, 16 iul. 2025, 07:30
Danemarca, Suedia și Țările de Jos vor participa la planul lui Trump și vor cumpăra arme americane pentru Ucraina

Danemarca este absolut pregătită să se alăture programului și va contribui financiar la acesta, a declarat ministrul danez de externe, Lars Lokke Rasmussen, înaintea unei reuniuni a omologilor săi din UE la Bruxelles.

„Trebuie să punem la punct detaliile”, a spus el.

Omologul său olandez, Caspar Veldkamp, a indicat că Țările de Jos iau în considerare să participe și ele. „Vom examina ceea ce putem face în legătură cu anunțul lui Donald Trump și vom pleca de la aceasta”, a afirmat el.

Ministrul suedez al apărării, Pal Jonson, a declarat că Suedia va oferi de asemenea asistență.

„Salutăm decizia americană de a autoriza înăsprirea sancțiunilor împotriva Rusiei și de a deschide calea livrărilor de rachete Patriot și a altor sisteme de armament Ucrainei. Suedia își va aduce contribuția sa”, a declarat ministrul Jonson într-un comentariu pentru AFP.

„Ucraina are mare nevoie să-și consolideze apărarea antiaeriană, în special cu rachete Patriot, având în vedere bombardamentele și atacurile neîncetate ale Rusiei”, a adăugat el.

Președintele american a anunțat luni o linie mai dură față de Moscova în privința războiului în Ucraina, acordând Kremlinului 50 de zile pentru a pune capăt luptelor, avertizând că în caz contrar Rusia se va confrunta cu noi sancțiuni economice masive.

În colaborare cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, el a dezvăluit un acord potrivit căruia țările europene membre ale Alianței Nord-Atlantice vor cumpăra pentru miliarde de dolari arme din SUA – inclusiv baterii antirachetă Patriot – pentru a le expedia apoi Kievului.

Germania, prima economie a Europei, a declarat deja că va juca un rol crucial în acest program, oferindu-se să achiziționeze două sisteme Patriot. Rămâne de văzut cât timp le va lua țărilor europene să expedieze aceste arme Ucrainei, vizată zilnic de loviturile Rusiei.

Mark Rutte a precizat că țările europene ar putea recurge la stocurile lor, care ar putea fi apoi completate cu noi arme americane. Totuși, puține țări dispun de sisteme precum Patriot, iar cele care le dețin sunt reticente în a le da din motive de securitate.

Potrivit lui Rutte, pe lângă Germania, Danemarca, Suedia și Țările de Jos, și alte țări membre NATO, precum Canada, Norvegia, Finlanda și Regatul Unit figurează printre potențialii cumpărători de arme pentru Ucraina.

„Norvegia dialoghează strâns cu Ucraina pentru a stabili cea mai bună modalitate de a furniza ajutor militar acestei țări”, a reacționat ministrul norvegian al apărării, Tore O. Sandvik, într-un mesaj trimis AFP.

‘Norvegia a contribuit într-un mod semnificativ la apărarea antiaeriană a Ucrainei, în special prin cofinanțarea donării unui sistem Patriot și a unor rachete’, a amintit el.

La rândul său, premierul finlandez Petteri Orpo a declarat pentru postul public de televiziune Yle că guvernul său va evalua fiecare decizie una câte una atunci când va avea informații mai precise despre aspectele în cauză.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități – TABEL
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități ...
Dacă te-ai hotărât să petreci Sărbătorile de iarnă la munte sau doar în alt oraș și încă nu ai contractat cazarea, există un instrument care te poate ajuta să îți faci o idee. Deși......
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
Un număr de 57.272 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele opt luni din 2026, cu 1,31% mai multe faţă ...
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
Preşedintele PNL Ilie Bolojan a anunţat sâmbătă că liberalii susţin învestirea Guvernului Niculescu și că parlamentarii ...
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony lansează două noi playere audio digitale premium din gama Walkmanâ: NW-WM1ZM3 și NW-WM1AM3, informează compania ...