Cod portocaliu de averse și vijelii puternice în 14 județe din estul și sudul țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări Cod portocaliu de averse și vijelii puternice în 14 județe din estul și sudul țării și un Cod galben de instabilitate atmosferică în restul țării, valabile până vineri dimineața, scrie Agerpres.
AGERPRES - J, 17 iul. 2025, 11:10
Cod portocaliu de averse și vijelii puternice în 14 județe din estul și sudul țării

Potrivit meteorologilor, în intervalul 17 iulie, ora 15:00 – 18 iulie, ora 3:00, în nordul și estul Munteniei, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei și în Dobrogea continentală vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii puternice (viteze ale vântului de 70 – 90 km/h) și grindină de medii și mari dimensiuni (2-5 cm). În intervale scurte de timp (1-3 ore) cantitățile de apă vor fi de 30 – 40 litri/mp și pe arii restrânse de peste 60 litri/mp.

Județele aflate în totalitate sub avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică sunt: Vrancea, Galați, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, iar parțial: Tulcea, Constanța, Brașov și Covasna.

Potrivit ANM, începând de joi seara, de la ora 18:00 și până vineri, la ora 3:00, va fi în vigoare un Cod Portocaliu de averse importante cantitativ în județele Suceava, Botoșani și Neamț. În aceste zone se vor acumula 30 – 40 litri/mp și izolat peste 60 litri/mp.

De asemenea, în intervalul 17 iulie, ora 12:00 – 18 iulie, ora 3:00, va fi activ un Cod galben de instabilitate atmosferică în Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Olteniei și local în Maramureș. În aceste zone, unde este inclus și municipiul București, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50 – 70 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20 – 30 litri/mp și izolat de peste 40 – 50 litri/mp.

Meteorologii avertizează că perioade cu instabilitate atmosferică vor fi izolat și în restul teritoriului.

Te-ar mai putea interesa și
Rebelii yemeniți Houthi avertizează că spațiul aerian saudit nu este sigur pentru transportul civil de călători
Rebelii yemeniți Houthi avertizează că spațiul aerian saudit nu este sigur pentru transportul civil de călători
Rebelii Houthi pro-iranieni din Yemen au avertizat luni că spaţiul aerian saudit "nu este sigur" pentru populaţia civilă, a relatat agenţia lor de presă, în timp ce forţele guvernamentale......
Șeful BIS Pablo Hernandez de Cos avertizează că creşterea datoriei publice ar putea îngreuna misiunea băncilor centrale de a rezolva viitoarele crize financiare
Șeful BIS Pablo Hernandez de Cos avertizează că creşterea datoriei publice ar putea îngreuna misiunea băncilor centrale ...
Băncile centrale vor rămâne în centrul gestionării viitoarelor crize financiare, însă creşterea datoriei publice ...
Federaţia Agro-Star 2022 cere Ministerului Agriculturii clarificări cu privire la intenția de reorganizare a APIA
Federaţia Agro-Star 2022 cere Ministerului Agriculturii clarificări cu privire la intenția de reorganizare a APIA
Federaţia Agro-Star 2022 solicită Ministerului Agriculturii clarificarea publică a eventualelor intenţii privind reorganizarea ...
Nazare: Confirmarea ratingului de către S&P, după Fitch şi Moody’s, demonstrează cât de importantă este acesta pentru păstrarea încrederii investitorilor şi reducerea costurilor de finanţare
Nazare: Confirmarea ratingului de către S&P, după Fitch şi Moody’s, demonstrează cât de importantă este ...
Confirmarea ratingului României de către agenţia S&P, după deciziile similare ale Fitch şi Moody's, transmite semnale ...